❝ În urmă cu patru ani, nu s-au întâmplat lucrurile așa cum ar fi trebuit, iar acum totul a ajuns în acest moment în care chiar sunt speriată de viitor. Știu, simt că nu voi scăpa, vor veni după mine. Acea seară a fost mai mult decât ne-am fi aștept...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
13 iulie pentru locuitorii din Albuquerque este o zi importantă. Este ziua orașului, ziua în care orașul nostru a luat naștere, evoluând pentru a a ajunge unde este acum. În fiecare an, pe 13 iulie, este organizat un bâlci, unde fiecare locuitor contribuie cu ceva, aduce ceva, își înființează o tarabă, face ceva. Comunitatea noastră este mare și unită, de aceea fiecare zi de 13 iulie a fost atât de reușită. Toate fondurile strânse sunt oferite orașului, îmbunătățindu-l.
Anul acesta, eu, Alma și Eva ne-am gândit să ne face o tarabă. Mereu ne-am dorit să dirijăm noi asta, așadar anul acesta ne-am organizat propria noastră contribuție. Am ales ceva simplu, ceva care să ne fie la îndemână. Am făcut o tarabă cu dulciuri. Tot felul de deserturi pe care aveam să le vindem la un preț accesibil pentru toată lumea.
Alma a adus brioșe și bomboane, Eva a venit cu eclere și o prăjitură cu căpșuni, iar eu am adus negrese și jeleuri. Jeleurile au fost mai mult pentru mine pentru că le iubesc enorm. Alma a adus și limonadă, spunând că totul este mai bun cu un pahar de limonadă.
La ora 7:00pm, intru pe porțile bâlciului, deasupra cărora e scris mare 'Albuquerque vămulțumește'. Am mers direct spre taraba mea, știind că Alma este deja acolo și sigur va începe să țipe dacă nu ajung în următoarele 30 de secunde. Fata asta este nebună.
— Hei, spun aruncându-mi rucsacul pe jos. E îngrozitor de cald, adaug începând să îmi fac vânt cu mâna.
— Știu, mi s-au lipit hainele de piele, se plânge.
Hainele ei erau foarte subțiri și aproape inexistente. Purta un maiou roz care îi ajungea până în dreptul buricului și o pereche de blugi negri scurți, cu talie înaltă, iar în picioare o pereche de teniși negri. Nici eu nu eram prea departe, purtam un tricou scurt și strâmt alb, o pereche de blugi identică cu a ei și niște teniși albi. Ăsta a fost codul nostru vestimentar pentru această campanie.
— Unde-i Eva? o întreb văzând că nici acum nu a ajuns roșcata.
— Probabil pe undeva cu Kendrick deasupra ei, chicotește răutăcios. Zicea că se vede cu el.
Râd și eu. Nimeni nu mai pretinde că nu știe de relația lor. E mai mult un aranjament ciudat între ei, sincer. Sunt acolo unul pentru altul, fără sentimente, ci oricând e nevoie, ei vor fi acolo.
— Ești rea, spun serioasă. Tu ce ai făcut, Alma, înainte să vii aici? o întreb știind exact ce a făcut și unde a fost sau cine a fost la ea.
— Nimic, n-am făcut nimic, spune râzând.
Râd și eu, însă nu mai spun nimic. Încep să așez prăjiturile pe tăvi și să pun păhărele pentru limonadă. Oamenii deja am început să vină și asta înseamnă că treaba noastră începe.
Alma începe să se plimbe prin fața tarabei chemând oamenii să guste din mâncarea noastră.
Probabil, nu mâncarea în sine a adus oameni în fața standului nostru, așa cum ar fi trebuit, ci noi, îmbrăcate așa. Privirile tuturor au fost pe noi, nu pe marcarea din mâna, însă nu m-a deranjat. Nu am nicio problemă cu asta, mai ales că sunt conștientă de asta.
