❝ În urmă cu patru ani, nu s-au întâmplat lucrurile așa cum ar fi trebuit, iar acum totul a ajuns în acest moment în care chiar sunt speriată de viitor. Știu, simt că nu voi scăpa, vor veni după mine. Acea seară a fost mai mult decât ne-am fi aștept...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nimic nu merge bine. De când m-am trezit, sunt atât de obosită că de-abia îmi mai pot ține ochii deschiși atunci când vreun client vine la Gelati. Zilele mele în care stăteam târziu pe afară au trecut, iar eu mi-am ieșit din mână. Mai ales, nu mai sunt o adolescentă cu nicio problemă la orizont.
În dimineața asta, mi-a fost îngrozitor de greu să mă trezesc și să plec la muncă. Un factor ar putea fi chiar Ezekiel, care nu este prea matinal și nici nu ar fi vrut să mă lase să plec. Mi-ar fi plăcut să rămân în pat, alături de el, însă îndatoririle mele nu se află acasă, nu lângă el.
E ora 12 și până acum a fost destul de lejer programul. Au venit doar șapte clienți, însă nu au cerut prea multe, făcându-mi astfel dimineața ușoară. Un lucru este nou în acest local; Ezekiel se află pe un scaun, la bar de azi-dimineață, își soarbe milkshake-ul de fructe de pădure și mă privește neîncetat.
Este inconfortabil să îl știu acolo, privind și analizând. Stă degeaba, nici nu l-am rugat să mă însoțească până la muncă, ci s-a oferit. Apoi, când credeam că va pleca, s-a așezat pe scaunul acela înalt și nu s-a mai ridicat. Nu-l vreau aici pentru că acesta era locul meu. Locul meu în care mă relaxam, însă cu el aici, nimic nu mai pare liniștitor. Nu voi minți. Mă copleșește în aceeași măsură faptul că a rămas cu mine, dar mi-aș dori să plece și să ne vedem mai târziu.
— La cât termini? întreabă după ce tipa cu părul roșcat iese.
— La 14, Michael o să mă înlocuiască. Poți merge acasă între timp, îl îndemn, deși ceva din privirea lui îmi spune că nu va face asta până nu voi termina programul.
—Voi aștepta aici, bate cu degetul barul și îmi zâmbește.
— Va trebui să împărțim salariul meu dacă ai de gând să faci asta, glumesc.
Iau un șervețel și șterg barul. Nu pentru că e murdar, ci pentru a nu mă uita la el.
— Sună bine, dar nu fac nimic. Deci n-am pentru ce să primesc bani, rostește serios, de parcă ar lua în calcul această opțiune.
Arunc șervețelul și mă mut în fața lui. A comandat trei milkshake-uri și două boluri de înghețată și nu pot înțelege cum de nu i s-a făcut foame încă. Nu a mâncat nimic.
— Mai bine mergi acasă, Eze. Astăzi, nu ai mâncat nimic, îi spun și îmi sprijin coatele de bar, în fața lui.
— Nici tu, comandăm ceva după ce termini. Știi, cred că încerci să scapi de mine, Detta, adaugă privindu-mă fix în ochi.
— Nu e adevărat. Doar spuneam că nu ai mâncat. Atât.
— Nici tu nu ai făcut-o, așadar vom mânca împreună apoi. Care este problema, Detta? întrebă și știu că s-a prins că ceva nu este în regulă.
— Nimic, doar...
Clopoțelul ușii mă salvează. Îmi întorc toată atenția asupra clientului, lăsându-l pe Eze singur.
