❝ În urmă cu patru ani, nu s-au întâmplat lucrurile așa cum ar fi trebuit, iar acum totul a ajuns în acest moment în care chiar sunt speriată de viitor. Știu, simt că nu voi scăpa, vor veni după mine. Acea seară a fost mai mult decât ne-am fi aștept...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Următoarea zi este plină.
Aseară, Alma mi-a propus să mergem la cumpărăm costume de baie pentru sâmbătă. Nu că nu ar mai avea alte costume de baie, dar de fiecare dată vede alt tip de costum care să îi atragă atenția și să pună în întuneric celelalte piese. Nu o condamn totuși pentru că mereu apare ceva mai interesant și mai frumos decât ce avem în dulap.
Așadar, uită-ne printre rafturi întregi cu costume de baie în tot felul de culori, forme și dimensiuni. Alma se plimbă de colo până colo căutând ceva, dar după privirea ei pot spune cu mâna pe inimă că nici ea nu știe ce caută. Ridică din când în când câte un umeraș, dar îl pune la fel de repede jos. Alma este o persoană care se hotărăște foarte greu.
Eu, pe de altă parte, mi-am găsit costumul perfect. Este din două piese, negru, slipul ale talie înaltă, iar sutienul are câteva flori. Este foarte drăguț, iar când l-am probat mi-a plăcut și mai mult. Deci, eu am terminat cu acest capitol.
— Ce zici de ăsta? o văd pe Alma cu un umeraș pe are este agățat un costum întreg, roșu, cu o gaură în jurul stomacului și prins în părți.
— E frumos! Vrei să îl probezi? o întreb, sperând să îl cumpere pe ăsta.
— Da, afirmă și pornește spre cabina de probă.
O urmez și eu și rămân în cea unde a intrat, așteptând să văd rezultatul. Peste câteva secunde, perdeaua se dă la o parte și Alma apare în fața mea. Costumul îi vine perfect, potrivindu-se pe trupul ei proporționat, iar culoarea se potrivește cu pielea ei albă și părul blond.
— Îți vine perfect, spun.
— Multumesc! Pe ăsta îl iau, spune și trage din nou perdeaua, schimbându-se în hainele ei.
Răsuflu ușurată și o aștept să iasă. Uneori, decât să merg la cumpărături cu Alma, mai bine stau închisă în camera mea, prefăcându-mă că sunt bolnavă. Ea știe că nu îmi place să merg, însă dacă mă întreabă nu o pot refuza. Deci, chiar dacă nu îmi place tot merg cu ea.
Îmi simt telefonul vibrând în buzunar când Alma iese din cabină și pornește spre casa de marcat. O urmăresc, dar verific și telefonul.
să fie o alegere care să mă mulțumească și pe mine, dacă nu am putut fi de față
Asta spune mesajul de la Kendrick. Chicotesc, amintindu-mi cât de bosumflat a fost când Alma i-a anunțat că vom merge doar noi două, iar ei vor rămâne acasă. Încă de aseară a spus că vrea să meargă, însă în dimineața asta Alma i-a distrus visele.
cred că o îți placă
Îi trimit înapoi și îndes telefonul înapoi în buzunar. Ajung lângă Alma, care își ia restul și pornim spre ieșirea din magazin.
— Vrei să mâncăm ceva sau mergem acasă și mâncăm după cu băieții? întreabă în timp ce mergem una pe lângă alta.
— Mâncăm după cu băieții, spun și ea dă din cap.
— Atunci mergem la mașină.
Ieșim din mall și mergem spre parcare, acolo unde Alma și-a parcat mașina. Parcarea este plină pentru o zi de joi, însă mă gândesc că mai există persoane ca noi care își petrec ultimele zile de vară la cumpărături.
— Stânga, o aud pe Alma și îmi întorc automat capul spre stânga.
Este un cod între noi. Spunem direcția și cealaltă se uită atunci când este ceva important de văzut.
De data asta, în stânga, este Ezekiel împreună cu o tipă, pe care nu o cunosc. Merg unul pe lângă celălalt, fără își vorbească. Nu ne-a observat, deci avem luxul de a-l privi. Arată la fel și pare neschimbat, deși nu l-am mai văzut de o groază de timp. Poartă veșnicele sale haine negre și o pereche de ochelari negri îi acoperă ochii. În doar câteva secunde dispare printre ușile glisante, care ne opresc din holbat.
— Cine era tipa? întreabă Alma când ajungem lângă mașină.
— Habar nu am, nu am mai văzut-o pe aici vreodată, spun sincer.
— Oare unde este Lily, rânjește, iar pe mine mă bufnește râsul.
Probabil Lily a dispărut din peisaj la fel de rapid pe cât a apărut. Nu este vreun miracol, deci nu uimește pe nimeni dacă asta s-ar fi întâmplat.
— Vom afla sâmbătă cine este tipa. Cu siguranță o va aduce și pe ea, afirmă în timp ce pornește motorul mașinii, ieșind din parcare.
— Sunt lihnită, mă plâng când urcarăm treptele din fața blocului nostru.
— Lăsăm astea, îi luăm pe băieții și mergem să mâncăm. Și mie îmi e foame, spune Alma din spatele meu.
Intru prima în holul lung al clădirii și apoi pornesc spre lift. Alma mă urmează îndeaproape. Apas butonul pentru a chema ascensorul, așteptând ca acesta să ajungă. Urcăm și ne petrecem următoarele câteva secunde în interiorul cutiei metalice, care pentru copila de mine părerea înfricoșătoare.
— Sunt sigură că băieții vor adora costumele, mă asigură prietena mea în timp ce coborâm din lift și mergem spre apartamentul nostru.
Alma intră prima în apartament, își lasă încălțările lângă ușă și pornește spre living. Închid ușa după mine, mă descalț și pornesc după ea. În living nu e nimeni, așadar merg spre bucătărie, unde îi găsesc. Înaintea mea cu câte un șorț agățat de trup Jesse și Kendrick sunt întorși spre blat. Unul taie legume și celălalt mestecă în tigaia de pe foc. Bucătăria este împânzită de un miros divin, iar stomacul meu începe să se agite.
— Ce faceți acolo? întreb, așezându-mă lângă Alma la masă.
Kendrick se întoarce și vine spre mine, capturându-mi buzele cu ale lui. Îmi zâmbește înainte de a-mi răspunde.
— Salată cu pui cu iaurt și cartofi umpluți cu carne, iar ca desert brioșe cu fulgi de ciocolată. Brioșele sunt cumpărate, menționează chicotind.
— Miroase divin, spun.
— Ne-am gândit că vă va fi foame și cum nu aveam ce face până veneați voi, ne-am gândit să pregătim prânzul, Jesse ne zâmbește și arată spre mâncarea pregătită.
— O idee foarte bună, se ridică Alma. Sunt lihnită, adaugă înainte de a-l sărută pe Jesse.
— Acum, spălați-vă pe mâini și așezați-vă la masă, Jesse ne îndeamnă, făcând semn spre ușă.
Ne ridicăm și mergem să ne spălăm mâinile, apoi ne întoarcem și ne așezăm la masă, așteptând ca oamenii noștri să pună mâncarea pe masă. E ciudat să îl văd pe Kendrick în această ipostază, dar nu ceva cu care nu m-aș putea obișnui. Nu pot minți, însă arată demențial cu acel șorț și cu toată atenția îndreptată spre pui.
Băieții încep să pună mâncarea în fața noastră și apoi se așază și ei la masă.
— Poftă bună, ne urează Kendrick.
Mormăi ceva și apoi începem să mâncăm în liniște. Nu credeam că îmi e atât de foame până când nu am pus prima bucată de mâncare în gură. Gustul cartofilor este divin și nu mă gândesc la nimic altceva decât să termin totul din farfurie.
Mă uit spre Kendrick și îl găsesc deja privindu-mă, zâmbind. Se apleacă spre mine, lipsindu-și buzele de ale mele.
— Te iubesc, șoptește înainte de a de depărta și continuând să mănânce mai apoi.
