❝ În urmă cu patru ani, nu s-au întâmplat lucrurile așa cum ar fi trebuit, iar acum totul a ajuns în acest moment în care chiar sunt speriată de viitor. Știu, simt că nu voi scăpa, vor veni după mine. Acea seară a fost mai mult decât ne-am fi aștept...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îți dai seama că ai făcut o greșeală doar după ce analizezi, în întunericul camerei tale, înconjurat de gândurile tale. Atunci când te gândești obsesiv la ce ai făcut îți dai seama că ai făcut o greșeală. Iar eu am greșit, m-am lăsat purtată de val și acum regret că am fost atât de acaparată de toate și l-am lăsat pe Ezekiel aici.
Poate a fost o dorință, să simt ceva ce nu am mai simțit de atâta timp. După ce am făcut sex, în liceul, Ezekiel a început să pună o barieră între noi. Rareori, rămâneam singuri, iar dacă o făceam el devenea altă persoană, o persoană drăguță, călduroasă. Însă, de cele mai multe ori, primeam acel mesaj cu ne vedem diseară care cred că era mai mult doar să mă asigure că nu m-a uitat și să nu îmi fac alte planuri. Nu îmi făceam eu, dar el sigur avea alte planuri. Nu știu sigur cum era el cu adevărat, cine era Ezekiel cu adevărat atunci, iar acum nici atât.
Dimineața asta, după mult timp, mă trezesc lângă cineva. Mă așteptam ca el să plece în timpul nopții, dar când deschid ochii, îi văd trupul pe partea dreaptă a patului, lângă al meu. Chipul lui este liniștit și parcă ar fi un copil. E frumos, e mult mai frumos când doarme.
Sunt neliniștită. Încă îmi e teamă de ce ar putea face și nu știu dacă voi face față. Chiar dacă încerc să arăt că sunt puternică, am demonstrat aseară că nu sunt deloc ceea ce vreau să par. Dacă eram, Ezekiel ar fi la el acasă acum, nu aici cu mine. Poate e doar paranoia mea care mă face să fiu așa.
Îl aud mormăind și îmi întorc capul spre el, pentru a-l putea privi mai bine. Își deschide ochii albaștri și mă țintește cu privirea lui rece. Văd confuzie în ei, de parcă nu ar ști unde este sau ce s-a întâmplat între noi. Dar își revine, își trece o mână prin părul lui castaniu și îmi zâmbește scurt.
— Neața, murmură.
Mișc ușor capul și zâmbesc. Nu știu dacă de fericire sau, pur și simplu, pentru a nu își da el seama că mă macină ceva. E mai bine dacă unele lucruri vor rămâne doar pentru mine în aceste momente.
— Neața, spun și eu într-un final.
Se întoarce spre mine și își trece o mână pe deasupra pieptului meu, trăgându-mă mai aproape de el. Rămân încordată lângă el, însă încerc să par relaxată, deși nu știu cât de bine îmi iese acest joc. Mă simt încordată ca un arc și faptul că el e aici lângă mine, nu mă ajută cu nimic.
— Ți-e frică de mine? întrebă simplu și încet, de parcă m-ar întreba cât de bună e mâncarea, iar dacă nu ar fi vorbit lângă urechea mea nu l-aș fi auzit.
Îmi fixez privirea pe tavan, am nevoie să mă calmez, iar tavanul meu este tot ce am nevoie. Nu cred că trebuie să îi răspund sincer la această întrebare, așadar neg printr-o mișcare a capului. Puțin, pe undeva, îmi teamă de el, însă nu știu cât de mult.
— Erai încordată ca un arc aseară și acum ești la fel, spune categoric. Nu ai de ce să te temi de mine, Vendetta! Nu îți voi face nimic, vocea lui mă face să vreau să îl cred.
