Arzând împreună

𝘤𝘢𝘱𝘪𝘵𝘰𝘭𝘶𝘭 𝘤𝘪𝘯𝘤𝘪𝘴𝘱𝘳𝘦𝘻𝘦𝘤𝘦

Festivalul 'Back in 80s' are loc le dealul Highpple de aproape 10 ani. Timp de două zile, o mulțime de oameni vin cu mașinile, cu pături și însoțiți de cineva să se relaxeze vizionând un film în aer liber. Când eram mică, mama mă aducea atunci când era programul special pentru copii, unde vizionam tot felul de desene animate. Crescând, am început să merg apoi cu prietenii mei să văd filmele, eventual să socializez și alte chestii.

După arestarea lor de acum patru ani, nu am mai participat la acest festival. Nici eu și nici Alma. Am încercat nespus de mult să nu mai ies în locuri unde puteam da de persoanele pe care nu voiam să le văd.

Mă simt acum, ca și cum m-aș fi întors înapoi pe drumul cel bun, după ce am făcut un ocol lung. Contează că sunt pe drumul bun totuși.
Alma a fost foarte fericită că vom merge și mă bucur că vom fi însoțite de Ezekiel și Jesse.

Sunt gata de plecare, Alma de asemenea. Însă cavalerii noștri nu sunt deloc gata. Au întârziat 20 de minute, iar răbdarea noastră ajunge la final. Privesc coșul, în care am pus câteva gustări, snackuri și băuturi pentru filme, și îmi vine să îl dărâm.

— Eu zic că ar trebui să mergem și fără ei, spun pentru a doua oară cu speranța că Alma va ceda.

— Nu, vor ajunge, vocea ei este plină de speranță și mă întreb de ce e atât de sigură.

Încuviințez, deși eu aș pleca chiar acum. Nu trebuie neapărat să fiu însoțită de ei pentru că Alma este de ajuns. Telefonul alb al Almei începe să sune, făcându-mă să tresar. Aceasta răspunde rapid și spune simplu 'ok, venim acum', apoi apucă coșul și îmi face semn să mergem.

Mă ridic de pe scaun fără să comentez, îmi iau telefonul și ies pe ușă, încuind-o. Traversăm holul rapid până la ascensor și în mai puțin de două minute, ieșim în căldura înăbușitoare de afară. Camioneta lui Jesse este parcată în fața blocului și capul lui Jesse este scos pe geam, strigând să ne grăbim.

Urcăm în mașină și sunt surprinsă când realizez că Jesse este singur. Nici urmă de Ezekiel.

— Unde e Ezekiel? întreb fără ocolișuri. Ar fi trebuit să fie cu tine, adaug privindu-l pe Jesse în oglindă.

— Este deja acolo. Mama lui l-a rugat să ajute cu ceva organizatorii. Nu știu despre ce e vorba exact, mă lămurește.

Dau din cap. Din nou nu am fost anunțată, din lăsată pe afară de către Ezekiel. Asta este ceea ce nu îmi place la el. Faptul că nu îmi spune niciodată astfel de lucruri, care par neimportante, dar pentru mine sunt destul de importante.

Pornește motorul și în scurt timp plecăm de pe loc, lăsând în urma noastră clădirea în care locuim. Jesse conduce cu o viteză puțin mai mare decât cea legală. Privesc pe geam pe tot parcursul drumului. Privesc palmierii, casele, grădinile pline cu flori și verandele caselor cu câte un balansoar gol.

Cu cât ne apropiem mai mult de festival, cu atât casele dispar, lăsând locul pustietății. Când ajungem pe Highpple, în jurul nostru nu mai sunt case, însă le poți vedea. Dacă te uiți în direcția orașului, vezi toate luminile caselor și străzilor, umbrele copacilor, luminile semafoarelor. Îți poți imagina orașul așa cum îți dorești. Dacă te uiți în partea cealaltă, vezi poartă, care poartă numele festivalului, vezi lumini, mașini parcate și un ecran uriaș, unde rulează câteva reclame legate de oraș. Ecranul acesta este o pânză mare pe care este proiectată imaginea.

— Parchează cât mai aproape, o aud pe Alma îndemnându-l pe Jesse, care începe să dea cu spatele.

Băiatul execută și duce mașina cât mai aproape de ecran. Suntem în margine, iar ca vecini avem niște foști colegi de liceu.

— I-am dat un mesaj lui Eze spunându-i unde ne aflăm, ne comunică Jesse când coborâm din mașină.

O ajut pe Alma să întindă pătura în remorca mașinii și pun câteva perne rezemate cabină. Alma aduce gustările și zâmbește mulțumită când vede rezultatul. Remorca lui Jesse arată ca un pat, nu la fel de moale ca unul, dar la fel de aranjat.

— De-abia aștept să înceapă. Am înțeles că vor începe cu Heathers, îmi spune Alma în timp ce  se rezemă de perne. Haide sus, îmi face semn.

Mă așez lângă ea și privesc în jurul nostru. Sunt atât de multe persoane, de la tineri la oameni de vârstă părinților mei, și atât de multe mașini parcate una lângă alta. E exact aceeași atmosferă ca atunci când eram mai mică.

— Oare unde s-a Jesse? prietena mea se ridică în genunchi și își caută prietenul. 

— Cu Ezekiel probabil, spun.

Și într-adevăr acolo e pentru că peste două minute apar amândoi în fața noastră. Se urcă și ei, așezându-se lângă noi. Ezekiel își trece un braț peste umerii mei și mă trage spre el.

— Bună, șoptește în timp ce îmi sărută părul.

— Hei! De ce nu mi-ai spus că ești aici deja? îl întreb pe un ton acuzator.

— A fost din scurt. Doar ce mă anunțase mama  că am și plecat, se scuză.

— Cu ce ai ajutat?

— Câteva fire în spate.

Aprob tăcută. Alma și Jesse șoptesc ceva între ei, ceva ce nu pot înțelege, dar cred că nici nu contează.

— Începe, spune Alma când ecranul devine negru.

Toată lumea face liniște în timp ce pe ecran apar primele imagini din film. Desfac o pungă cu jeleuri, o pun între mine și Eze și încep să mestec. Eze ia și el, privind ecranul atent. Am mai văzut acest film de două ori, dar cred că niciodată nu mă voi plictisi. Nu știu ce îmi place atât de mult, însă știu că este printre preferatele mele. J.D este minunat.

Eze de mișcă până capul lui ajunge pe umărul meu, iar fața lui adâncită în gâtul meu. Tind să cred că nu a venit aici pentru a viziona filme împreună cu noi, ci să se apropie mai mult de mine. Eze este bun la astfel de lucruri. Apelează la toate mijloacele pe care le găsește pentru a reuși. Pentru el scopul scuză mijloacele este rugăciune și nu o spun pentru că aș fi supărată, ci pentru că sunt realistă și îl cunosc.

— Potolește-te și fii atent la film, murmur dându-i capul de pe umărul meu.

— Nu îmi pasă. Am venit pentru tine, nu pentru filmele astea nenorocite. Știi asta, nu? mă întreabă, iar în tonul lui găsesc speranță, de parcă este un lucru care ar trebui să fie bun.

— Știu.

— Bine, mă aprobă și își lasă capul din nou pe umărul meu, prefăcându-se atent.

Rămân în tăcere, vizionând filmul, dar nu sunt atât de atentă pe cât ar trebui, deoarece toată atenția mea este asupra lui Ezekiel, a respirației lui, pe felul în care corpul meu trădător se simte când el e lângă mine. Acestea sunt momentele în care sunt slabă, în care îl las pe el să mă controleze, în care mă gândesc doar la el, în care el reprezintă centrul universului. Următoarele sunt momentele în care mă trezesc și îmi dau seama de anumite lucruri sau îmi spun spune drept în față și mă îndoiesc. Ca în final, să cad din nou în transă și să uit tot.

E un du-te l-vino jucat de mine, în interiorul meu fără să îmi dau seama de intensitate, deoarece fiecare moment de slăbiciune reprezintă o dorință din adolescență. Acum, fiind momentul perfect pentru aceste dorințe, pentru că acum îl am pe el.

Așadar, îi las capul pe umărul meu, îi las buzele să depună săruturi pe gâtul meu, îi las palma să se odihnească pe piciorul meu. Îl las pe el în interiorul meu. Mă las pe mine.