❝ În urmă cu patru ani, nu s-au întâmplat lucrurile așa cum ar fi trebuit, iar acum totul a ajuns în acest moment în care chiar sunt speriată de viitor. Știu, simt că nu voi scăpa, vor veni după mine. Acea seară a fost mai mult decât ne-am fi aștept...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Deși nu ar trebui să se întâmple asta, capul meu este împânzit de toate amintirile acelea. Oricât aș încerca să le estompez, să le fac să dispară, nu reușesc. Amintirile și durerea mea sunt mai puternice decât mine și, pentru a nu știu câta oară, au pus stăpânire pe mine. Cel mai îngrozitor lucru din viața cuiva sunt amintirile. Știi, suferi când pierzi pe cineva sau ceva atunci pe moment. Peste câteva zile spui că ți-ai revenit și că nu mai doare la fel de mult, însă când îți aduci aminte, toată durerea este acolo și pare înzecită.
Fiecare clipă a următoarei zile îmi este vie în gânduri. Mă văd pe mine alergând, plângând și rugându-mă de oricine dorea să mă asculte. Am încercat orice să îi ajut pe băieți, dar lucrurile erau deja aranjate pentru ei și orice ajutor venit din afară ar fi fost în van. Nu mi-am dat seama dacă toate erau pregătite și doar se aștepta momentul potrivit să îi ridice sau dacă așa a fost să fie, însă Călăreții aveau un drum bine pietruit spre închisoare, cu mult înainte de acea seară.
Seara aceea a fost doar o neînțelegere, picătura care a umplut paharul. Nimeni nu știe exact ce acuzații au avut, însă toți știu că era mai bine că sunt acolo. Din nou, oamenii judecă, tinzând să creadă că sunt mai buni decât cei judecați când, în realitate, poate sunt mult mai rău. Așa sunt oamenii, așa suntem noi și orice am încerca, nu ne vom opri din judecat niciodată. E o acțiune pe care o facem involuntar, ceva ce rămâne în noi mereu și iese la suprafață în fiecare secundă a vieții noastre.
Petrecerea aceea a fost beton, așa cum a descris-o Alma și m-a criticat în nenumărate rânduri că am fost o lașă stând acasă. Poate am fost sau poate nu, dar știu că așa e cel mai bine pentru mine. Nu sunt pregătită să apar în fața lor, să-i privesc și, eventual, să le urez un bun venit când tot ce voi vedea în fața ochilor ar fi privirile încărcate de ură din acea seară. Și cred că prin asta seara aia a fost îngrozitoare. A fost așa pentru că a destrămat legăturile dintre noi, deoarece fiecare s-a îndepărtat următoarea zi.
Am lovit cu pumnul în masă de două ori. M-am pierdut din nou în gânduri și nu îmi permit asta. În timpul programului de muncă, trebuie să fiu atentă și concentrată pe ceea ce trebuie să fac aici. Sunt unele activități din viața ta pe care nu trebuie să le amesteci pentru că fiecare înseamnă altceva. Nu trebuie să îmi amestec neliniștile cu jobul meu. Nu îmi permit luxul de a lăsa totul deoparte pentru a mă da de ceasul morții acum.
- Un milkshake de căpșuni, aud o voce și îmi ridic brusc capul.
Rămân înțepenită, cu privirea ațintită asupra celui din fața mea. Spuneam că nu amestec jobul cu problemele mele, însă cum să nu o fac când ele vin la locul meu de muncă. Inima îmi bate nebunește când rostesc un imediat pe care nu sunt sigură dacă Kendrick l-a auzit. Îmi e frică, mereu mi-a fost teamă de el, însă acum totul este mult mai intensificat. Poate privirea lui pătrunzătoare sau duritatea de pe chip mă fac să mă simt neputincioasă, dar asta simt și până nu pleacă nu cred că voi scăpa de acest sentiment.
