❝ În urmă cu patru ani, nu s-au întâmplat lucrurile așa cum ar fi trebuit, iar acum totul a ajuns în acest moment în care chiar sunt speriată de viitor. Știu, simt că nu voi scăpa, vor veni după mine. Acea seară a fost mai mult decât ne-am fi aștept...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi aduc aminte conversația cu mama. După aproape un an de când nu îl mai văzusem, mama a decis să stăm de vorbă. Nu mi-a vorbit despre Ezekiel sau despre acele poze, ci în general. Mi-a spus atunci cu cât îl voi ierta mai mult, cu atât mă va iubi mai mult, dar eu voi înceta să îl mai iubesc. Când el mă va iubi cel mai mult, eu nu voi mai simțit nimic pentru el. Nu mi-a spus la cine se referă nici până în ziua de azi, dar eu mi l-am imaginat pe Ezekiel în acel el.
N-am ajuns niciodată atât de departe și alea au fost niște gânduri de adolescentă.
E seară acum. Una dintre acele seri călduroase, în care ai sta afară și ai privi cerul înstelat. Una dintre acele seri în care îți dorești să fii alături de cineva. Înainte, îmi imaginam că Ezekiel ar fi lângă mine în astfel de momente. L-am pus pe el înaintea mea, era primul care îmi venea în minte atunci când mă gândeam la orice. Pentru că la un moment dat în trecut, mă gândeam că Ezekiel putea fi totul pentru mine fără ca el să îmi ofere cu adevărat ceva.
— Ven, trebuie să plecăm, vocea Almei se aude de parcă ar fi lângă mine. Cred că au auzit-o și vecinii noștri.
Ies din cameră, gata de plecare, gata să înfrunt orice mă așteaptă după ușa de la intrare. Alma este și ea pregătită și pot identifica urma de nervozitate pentru că am făcut-o să aștepte.
— Era și timpul, scumpo. Dacă n-aș știi aș zice că te pregătești atât pentru cineva, râde și deschide ușa de la intrare.
Îmi dau ochii peste cap și o urmez. Încuie și pornim spre ieșirea din bloc. Clădirea asta pare foarte veche pe dinafară, dar înăuntru e ca și cum ai pătrunde într-o cu totul alt loc. Holurile sunt lungi și luminate, vopsite cu alb și pus de o parte și de alta câte un ghiveci cu flori. Ușile sunt toate la fel, maro închis cu numărul propiu lipit. Deși stăm de atâta timp aici, nu am prea făcut cunoștință cu vecinii noștri, nici nu am încercat ce e drept.
De cum deschidem ușa mare a blocului, aerul cald al nopții ne lovește. Continui să nu vreau să merg cu ei. Poate este lașitatea cea care vorbește pentru mine, însă nu am nimic împotrivă. Nu știu cum ar trebui să mă comport. E ca și cum este prima dată când îi văd în toată viața mea.
O luăm la pas spre local. Am insistat să nu vină Jesse după noi pentru a-mi oferi ceva timp să mă gândesc la asta. Alma a fost de acord, dar a precizat că nu mă va lăsa să mă răzgândesc.
Orașul nostru e minunat. Nu spun asta pentru că locuiesc aici, ci pentru că este minunat. Toate străzile sunt împânzite cu diferiți arbori înflorați, sunt curate și toți oamenii sunt drăguți. Este un oraș aglomerat, zgomotele mașinilor auzindu-se la orice oră din zi sau noapte, dar lăsând asta, continuă să fie un oraș frumos. Centrul orașului este reprezentat de un mall uriaș, unde mai toată lumea își petrece timpul liber. Ca orice alte orașe, are și părțile lui rele, dar acelea sunt la periferie și nu e atât de rău încât să eclipseze imaginea de ansamblu.
