Pov. Jungkook
Mă uit în toate părțile sa fiu sigur ca nu mă urmărește apoi o iau iar la fuga. Parcă îi simt respirația în ceafa și mă simt ciudat.
Mă simt ciudat sa știu ca e pe urmele mele însă nu știu cauza. Nu știu de ce face asta. Nu am greșit cu nimic... mă rog nu chiar atât de rău. Am intrat în casa lui fără vreo invitație sau ceva iar atunci s-a supărat și mă urmărește. Am fost tâmpit sa cred ca pot face acest lucru și ca nu îmi e frica.
Ba îmi e. Îmi e frica de ce va urma. Scap cu viața sau mor din propriul coșmar pe care viața mi l-a dat acum.
Fug fără oprire însă nu știu unde am sa ajung. Mă dor picioarele dar asta nu mă poate împiedica să nu fug spre libertate și sa nu mai revin aici.
Acum îmi doresc viața mea, așa cum era ea.
Normala și liniștită pentru mine.
O data ce i-am văzut ochii prin întuneric, mi-am dat seama ca era furios. Se citea din privirea lui acest lucru.
Toate crengile mă lovesc însă nu pot sa mă plâng acum, când el e în spatele meu la câțiva metri.
Încep sa alerg și mai rapid fata de cum o făceam.
Lupii au început sa urle de simțeai frica cum te domina încet.
Eu tot fugeam și îmi doream cu ardoare sa ies de acolo, sa uit ca am fost acolo.
Nu sunt atent pe ce calc. Nu sunt atent la picioarele mele care nu vor mai rezista mult și vor ceda în fata lui.
Îmi doresc sa nu fi făcut alegerea asta. O alegere proasta.
Din cauza neatenției am căzut pe pământul rece care era acoperit cu lemne groase ce îmi provocau răni, unele adânci.
Încerc sa mă ridic sau sa plec făcând ca o râmă care ar vrea sa scape de o pasare ce o dorește sa o devoreze.
Încerc, încerc, încerc, dar mă opresc din cauza unui sunet ce venea din spatele meu.
Mă întorc ușor și mă susțin de scoarța unui copac cu ajutorul căruia mă ridic.
Mă uit atent în toate părțile iar sunetul se auzea din ce în ce mai tare și se pare ca acel ceva sau cineva era în fata mea.
Încerc sa aflu cine e acel cineva care sta în umbra provocată de copacii înalți, care mă privește.
Îi recunosc ochii negrii ca noaptea.
Era el.
Mârâia la mine si se apropia încet de copacul pe care eu îl țineam din cauza fricii provocate de creatura din fata mea.
Acesta doar se uita insistent la mine și simt cum mici lacrimi se formează în coltul ochilor.
Le șterg repede ca sa nu observe. Nu vreau sa îi arat ca sunt un laş.
