războiul sufletelor

6.

În sfârșit sâmbătă, cât de mult așteptam să vină odată weekedul. Sunt genul de persoană care urăște zilele din săptămână care se termină cu "i" și le adoră pe cele care se termină cu "ă" , asta aplicându-se în timpul școlii. În vacanță le ador pe toate. Normal.

Tocmai ce dormeam mai bine și numai aud telefonul vibrând lângă urechea mea. E Kevin, normal, cine altcineva să mă trezească din somnul de frumusețe?
- Da?.. spun somnoroasă.
- E ora 14:30 și tu încă tu te-ai trezit?
- Și acum cu cine ți se pare că vorbești? Cu fantoma mea?
- Dacă nu te sunam, dormeai până dimineața următoare.. spune pufăind.
- Bine, gata, m-am ridicat în picioare. Acum spune, de ce m-ai sunat?
- La 18:30 să fi în fața blocului, mergem undeva! ce vesel e.
- Unde anume?
- Dacă ți-aș spune, nu ar mai fi surpriză, corect?
- Bine, dar la 18:30, sper să nu întârzii cum faci de obicei.
- Așa să fie! cât de entuziasmat e.

Ajungem la stadionul orașului și observ că e un meci de fotbal sau cel puțin așa cred. Nu le am cu fotbalu. De ce m-ar fi adus fix pe mine? Nu putea să meargă cu alt prieten?
Stau la el în brațe și îl văd atât de fericit.
- Îți place? mă întreabă
- Da..dar știi și tu că nu mi se pare așa wow fotbalul.
- Nu destinația trebuie să ți se pare wow, ci persoana cu care te aflii acolo. spune el mandru că a dat replica asta.
- Poate nici persoana nu mi se pare wow, atunci ce se întâmplă? Cum se rezolvă situația? i-am zis-o.
Se îmbuflează și nu mai zice nimic. Îl pup pe obraz și îl atenționat cu zâmbetul pe buze :
- Glumeam doar!
Face botic de rață și închide ochii asteptând să-l sărut. E așa adorabil.
În schimb îi dau doar o pupă scurtă și mă prefac că sunt atentă la meci. Dacă stau bine să mă gandesc, nu e așa plictisitor cum credeam.

Când în sfârșit se termină meciul, mă pot ridica și eu căci, sincer, am înțepenit acolo.
În mașină nu zice nimeni nimic, până când liniștea e întreruptă de telefonul lui care sună. Răspunde și pare destul de agitat
- Spune repede ce ai de spus că nu am timp de porcăriile tale !
- Degeaba te smiorcăi la mine că nu îți merge.
- Lasă-mă dracului odată în pace, ți-am spus de o mie de ori, nu mă mai căuta.
- Nu te amesteca în asta, nu e problema ta.
- Dacă te atingi de ea, te zbor, îți dau jurământul meu!
- Fătucă, cască urechile și fi atentă la mine, dacă mă mai cauți o singură dată, nu știu de ce sunt în stare! spune nervos și închide.
- Cine a fost? îl întreb.
- Nu e treaba ta ! zice plin de nervi.
Se umple liniștea în mașină...
- Parcă nu erau secrete între noi. spun dezamăgită.
- Ăsta nu e un secret.
- Dar ce e din moment ce nu vrei să îmi spui, hm? ridic vocea.
- Nu mai insista. ridică la rândul lui vocea.
- Dacă vrei ca relația asta să meargă, nu te băga unde nu îți fierbe oala, mă descurc și singur! Nu am nevoie de cineva care să-mi țină evidența la tot ce fac și cu cine vorbesc.
- Bine, descurcă-te singur de acum înainte, se pare că nu ai așa mare nevoie de mine! spun asta în timp ce ies din mașină.
Îl observ cu coada ochilui cum dă cu pumnul în volan.
Când ajung în fața interfonului, îl aud spunând :
- La telefon era Bela, ok? Chiar nu vreau să ne despărțim dintr-o prostie, mai ales din cauza ei. Te rog nu mă părăsi și tu. spune cu lacrimi în ochi.
- Normal că nu te părăsesc, dar nu vreau să fie secrete între noi, cer prea mult? Dacă ne ascundem după deget nu rezolvăm nimic.
- Scuze. spune trist.
Merg să îl iau în brațe să îl calmez, după care adaugă:
- Mă tot sâcâie să ne împacăm, că ce văd la tine, crede că încă o iubesc și cacaturi de genu. Mă obosește psihic. Mă stresează deja prea mult și numai de ea nu am nervi. Am destule certuri cu ai mei, știi bine, nu mai am nevoie și de porcăriile ei.
- E ok, o să fie bine, promit! spun cu o voce de copilaș mic.
Mă pupă pe frunte de "noapte bună" și merg fiecare în drumul lui.