războiul sufletelor

35.

Azi ne petrecem ultima zi la cabană, așa că facem tot ce ne taie capul, până când trebuie să ne facem bagajele ca să predăm cheia proprietarului.
- În câteva zile eu trebuie să plec în America, pentru proiectul facultății de care ți-am spus.
- Ce proiect? Nu mi-ai spus absolut nimic despre nici o plecare niciunde, mai ales în America. mă încrunt.
- Ba da, ți-am spus, dar tu visai la nu știu ce.
Rămân stană de piatră și nu mai zic nimic.
- Și...cam cât o să stai? mă adun după câteva minute bune, punându-mă pe pat.
- Nu știu sigur, între 2 și 4 săptămâni. Cred. Sper că nu ne ține mai mult.
- Uau. Nu mă așteptam la asta...
- Da...nici eu...poate faci cumva și vorbești cu profu' să te ia și pe tine. găsește scuze.
- Da, sigur, din moment ce până acum nu mi-a spus nimic, nici nu cred că o să mai poată rezolva ceva.
- Poate vrea doar să îți facă o surpriză. zâmbește scurt.
- Bine. Cum zici tu. spun puțin dezamăgită și încep să îmi fac bagajele.
- De ce ești așa sigură că nu te poate chema pe ultima sută de metrii? Au mai fost cazuri, iar tu ești foarte bună în ceea ce faci.
- De ce ești tu așa sigur pe tine? Știi ceva ce eu nu știu? ridic tonul la el.
- Doar presupuneam. Atâta tot. Nu înțeleg de ce te enervezi așa.
- Pentru că mie nu mi-ai spus nimic, și o să rămân singură la cămin atât timp. O să îmi petrec aproape o lună din vară sigură..
- De ce nu ți-ai făcut prieteni? Eu nu te-am oprit. Mereu am susținut ideea asta, dar tot timpul mă ignorai când aduceam în discuție vorba despre asta. ridică tonul la rândul lui.
- De ce îmi scoți mereu ochii cu chestia asta? Nici tu nu ai prieteni foarte mulți.
- Nu, am am 3-4 cu care pot ieși ori de care ori vreau să mai ies și cu altcineva. Tu după un an de facultate, toți cu care te-ai împrietenit sunt eu și Lucas. Atât. se ambalează el.
- Și cu ce te deranjează pe tine atât de mult faptul ăsta? Lasă că o să ies cu Lucas cât timp ești tu plecat.
- Lucas, Lucas, Lucas. El nu o să poată să iese de câte ori vrei tu, la orice ore vrei tu. Atunci ce te vei face? Vei sta singură în camera de cămin.
- Este strict problema mea și gata. Hai să încheiem subiectul ăsta căci deja aberăm. mă întorc la bagajele mele.
- Cu ce aberăm? Dacă spun ce cred, aberez? Serios? Parcă voiai să fim sinceri unul față de altul, nu așa am căzut de acord? continuă el cearta.
- Ți-ai spus deja părerea. Ce vrei mai mult de atât? Ca în secunda următoare să vină 10 persoane să mă ia în brațe și să ne înțelegem perfect?
- Nu am spus asta. Dar mereu susții că nu ai nevoie de mulți prieteni. Zack devine nervos iar.
- Și nu e adevărat? De ce mi.ar trebuii 100 de prieteni falși, decât puțini și buni?
- Ca să mai socializezi și tu cu alți oameni, nu doar eu și Lucas. Mi se pare super puțin să ai doar 2 prieteni cu care să mai ieși din când...
- Deci tu ești doar prieten...ok spun foarte calmă.
- Nu am vrut să sune așa. Știi bine asta. Mă refer de ce nu îți faci o prietenă cea mai bună, sau două, să vă mai sfătuiți...
- Penteu că simt că nu am nevoie de așa ceva. Clar? Nu mă poți obliga să stau cu cine nu vreau.
- Dar nu te oblig...te sfătuiam doar... spune la rândul lui destul de calm.
- Atunci mulțumesc de sfat, ce să zic. Nu mai am nevoie de sfaturi despre cum să îmi fac eu prieteni.
- Cum crezi. spune el pufăind, luând bagajele și trântește ușa în urma lui.
Tot restul drumului nu vorbim deloc. Doar muzica se aude pe fundal, în rest o liniște completă.