războiul sufletelor

2.

Locuiesc chiar la 5 minute de liceu, de pe geamul camerei mele pot vedea o parte din liceu. Nu mă grăbesc dimineața pentru că nici profesorii nu dau semne să se grăbească să ne suporte 50 de minute.

Nu stau singură, stau împreună cu mama și cei 2 căței ai noștri, Maya și Gazza. Oricât de supărată aș fi, ei reușesc ca în următoarea secundă să mă facă să zâmbesc și să mă copilăresc. 

Azi am o zi destul de relaxantă la liceu, doar specialitate: 3 ore desen proiectiv și 4 ore elemente de perspectivă, cu profesori diferiți.
Materiile astea 2 de desen îmi plac, în schimb urăsc orele de culoare. Poate și din cauza profesorului, dar în mare parte nu îmi plac nici temele pe care ne pune să le facem. Dacă ne-ar lasă să pictăm ce vrem, aș fi cea mai fericită, aș desena pe pânză, peisaje sau ce mi-ar trece prin minte.

În penultima pauză, eram pe holul de la noi de pe etaj, iar fiind la ultimul etaj și fiind ora 13:00, holul e cam pustiu, doar grupa noastră de specialitate mai bântuie pe aici. La un moment dat intră pe rând toți în clasă din diferite mitive, dar eu rămân, deoarece e mai răcoare și mai liniște. Deodată îl văd pe Kevin pe ultimele trepte venind înspre mine. Mă salută și mă ia în brațe, după care mă lipește de perete, sprijinindu-se cu o mână de perete, chiar lângă urechea mea, eu mă panichez, neștiind ce vrea să facă și încerc să plec, dar pune și cealaltă mână pe perete, uitându-se în continuare atent la mine, încercând să-mi caute privirea.
După câteva încercări de a evada, nereușind, stau să văd ce vrea de fapt să facă. Stau și mă uit la rândul meu în ochii lui. Are niște ochi atât de frumoși, albăstrui deschis, de culoarea oceanului, se potrivesc perfect cu părul blond al lui.
Se apropie din ce în ce mai tare de mine, până își lipește vârful nasului de nasul meu. Ok, și acum ce ar trebuii să fac??
Simt cum inima îmi bate atât de tare, parcă vrând să îmi iasă din piept.
Se joacă cu vârful nasului de al meu, apoi cu degetul pe buza mea, eu închid ochii panicată și el îmi lasă o pupă ușoară și călduroasă pe buze, înghit în sec, iar când deschid ochii îi văd un zâmbet foarte larg pe buze, după care se dă un pas în spate, eu cobor privirea, îmi ridică bărbia cu două degete, îmi face cu ochiul, zâmbește iar, și pleacă fără să sună nimic.
Ce naiba a fost asta ?? Stau încă vreo 2 minute înțepenită, când îl observ pe profesor în fața mea agitând mâna pentru a-mi distrage atenția să intrăm în clasă, continuându-ne desenele.

Când ajung acasă după ore, mă trântesc obosită, mai mult confuză, în pat, sperând să mă sune cineva să mă scoată afară, să nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat azi.

*Poza de la începutul capitolului e camera mea.