războiul sufletelor

27.

După toată conversația cu Kevin, după tot circul lui să cer să mă mute în altă cameră de cămin, cu o fată, o ducem la sfârșit la un pact cum că trebuie să aibe încredere în mine cum a avut și până acum (și că nu mai suntem împreună, bineînțeles).

Îmi aranjez câteva haine în dulap, după care merg să fac un duș. Deja e noapte. Ce repede a trecut și ziua asta. Când vreau să ies, observ că mi-am uitat pijamalele în valiză. Minunat. Îmi înfășor prosopul pe mine și ies din baie, iar când deschid ușa dulapului observ în oglindă un tip stând în par, rasfoind una dintre cărțile mele.
- Tu ce cauți aici? spun panicată și întrunesc. E atât de frumos, blond înspre gri și ochi albastrii, e minunat (poza de la începutul capitolului) .
- Bună, eu sunt Zake, colegul tău de cameră. Încântat de cunoștință. spune zâmbind.
- Ioana, încântată.
Nu mai spun nimic. Rămân uimită.
- Poți să ieși până afară până mă schimb, te rog? adaug în timp ce simt cum înroșesc.
- Te poți schimba aici, nu mă uit, promit. își întoarce privirea înapoi la carte.
Nu mai zic nimic, doar îmi iau pijamalele și merg la baie.
Când ies, Zake se pare că s-a "înfierbântat" , fiind în bustul gol, uitându-se pe telefon.
- Se pare că cineva s-a încălzit prea tare. spun afișând un zâmbet larg.
- Ai ghicit. spune el și lasă telefonul pe pat, ridicându-se încet și se pune pe marginea patului, cu coatele pe genunchi.
- În seara asta e un party, dar să zicem că te las să te acomodezi cât de cât cu locul... Dar weekendul viitor nu mai scapi așa ușor, o să mergem împreună. adaugă el.
Încep să râd și îmi pun mâinile în sân.
- Ce e așa amuzant? adaugă el.
- E amuzant că tu chiar crezi ceea ce spui.
- Tu chiar crezi că glumesc, nu? spune el și se apropie de mine până își lipește fruntea de a mea.
- De ce chiar crezi că eu voi veni cu tine la party? spun eu și devin puțin serioasă, în același timp puțin speriată.
- De ce îmi răspunzi cu o întrebare la o întrebare? spune el devenind serios.
- Dar tu de ce faci același lucru? spun eu scoțând un mic zâmbet.
- De ce mi se pare conversația asta atât de stupidă?
- De ce nu o încheiem atunci?
- De ce nu o faci tu prima?
- Dar de ce nu o faci tu primul, hm..? spun eu ridicând o sprânceană.
Se lasă tăcerea între noi. Nu știu de ce, dar mă simt atât de micuță în acest moment. Nu mai aud nimic ce se petrece în jur, de exemplu picurii care bat zgomotos în geamul camerei. Mă simt atât de slăbită în fața lui, în timp ce se uită adânc în ochii mei , parcă încercând să-mi vadă trecutul și sufletul prin ei.
- Am să te las, eu merg să-mi iau ceva de mâncare, vrei ceva? intervine el și se dă un pas în spate după care merge să își ia fâșul pe el.
- Nu cred. rămân înțepenită.
- Sau, vrei să vi cu mine, să te mai obișnuiești cu locurile? Așa petrecem timo împreună și ne mai cunoaștem... spune cu un zâmbet pervers pe față.
- Plouă. Nu-mi place să ies pe ploaie, prefer să stau să o privesc de pe geam.
- Ok. Te găsesc aici atunci.
Când pune până pe clanță, se întoarce înapoi și caută ceva în noptiera lui. Îmi întinde o carte, la care adaugă :
- Asta e pentru tine, cred că o să îți placă. Am văzut cam ce citești, și cred că e cam genul tău. zâmbește, își pune gluga în cap și pleacă, nu înainte de a-mi lăsa și o dublură la ușa de la camera noastră.
Mă uit la carte, citesc ce e pe spatele ei și o răsfoiesc puțin. Chiar pare interesantă. E genul de carte de dragoste, în luptă cu suferința.
Visez la ce s.a întâmplat în aceste câteva minute, cu cartea în mână, când aud deodată telefonul sunând. Mă sperii și scap cartea pe jos, observând că mă sună Kevin pe skype. Acum ce o să îi spun?
- Ce faci? spune el imediat după ce răspund.
- Bine, stăteam.
- Văd că te pregăteai să dormi, vrei să te las? spune el în timp ce mănâncă un meniu de la McDonald's.
- Nu, e ok. Mai pot vorbi câteva minute.
- Bine, cum crezi. Cum ești? Te simți bine? Te.ai acomodat? e atât de curios.
- E frumos aici, din câte am văzut eu în astea 2 ore. Nu am apucat să fac multe, mi-am aranjat lucrurile, am făcut duș și deja s-a făcut întuneric. Tu cum ești?
- Sunt bine. Îmi e foarte dor de tine, chiar dacă au trecut 2 zile de când nu ne-am mai văzut. Nu mă pot obișnui cu ideea că ești atât de departe. spune el și aproape că plânge.
- O să fie ok, dar nu plânge. V-a trece și asta. Tu când pleci în Germania? încerc să schimb subiectul, nu vreau să încep să bocesc și eu.
- Mâine seară.
- Drum bun. Îți țin pumnii să fie ok și să te întelegi bine cu tatăl tău. spun schițând un mic zâmbet.
- Mulțumesc. Acum te las să dormi, să te liniștești și tu după drum. Presupun că ești frântă. Noapte bună, te iubesc.
- Da, ai dreptate. Noapte bună, ai grijă de tine. nu pot să îi mai spun că îl iubesc, știind că nu mai suntem împreună.
- Ai grijă de tine și de ce faci acolo! adaugă el repede înainte să închid.
Am trecut și peste conversația asta fără să par suspectă.