războiul sufletelor

28.

Mă întinsesem în pat, și când stăteam mai bine aud ușa deschizându-se.
- Am stat mult? intră Zack cu două plase pline de mâncare.
- Cam da. Te ajut?
- Nu e nevoie. Mă descurc.
Le pune pe masa care se află lângă patul lui, iar eu curioasă mă îngrămădesc repede să văd ce a luat.
- Ce e cu graba asta? Parcă nu voiai nimic. intervine el în timp ce își dă geaca jos.
- Păi sunt doar curioasă ce ai luat. spun și îi scot limba.
- Mergem în cantină să facem ceva din ce am luat?
- Avem voie la ora asta acolo? Și avem voie să gătim noi? spun foarte curioasă și entuziasmată în același timp.
- Da. spune el și parcă e uimit cum de nu am știut asta până acum.
Nu mai zic nimic, și mă uit la paucii lui.
- De ce nu te-ai descălțat? Acum ai făcut numa apă pe jos...pe bune? spun ridicând puțin tonul.
- Scuze... se predă cu mâinile ridicate, după care se descalță, ia un mop uscat și șterge pe jos.
- Mă schimb și mergem în cantină. Până atunci tu alege ce vrei să gătim. spune el.
Scot tot ce a luat și le înșir pe patul meu. Sunt atâtea chestii pe care noi în România nici nu știm că există, nici nu știu cum se gătesc, dar arată destul de bine.
- Deci, te-ai hotărât? iese cu halatul pe el din baie, în timp ce se șterge pe păr.
- Îmi place cum miroase gelul cu care te-ai spălat, și șamponul. spun eu.
- Mulțumesc. zâmbește el, își ia hainele și merge să se schimbe la baie.
- Nu știu ce să facem. De data asta alegi tu, mă înveți să fac ceva mâncare coreeană.
Acceptăm amândoi, mergând cu aproape o plasă plină în cantină.

Nu știu cum facem, dar la un moment dat ajung la el în brațe, iar el cu o mână pe talia mea și cu una pe tigaie.
- Ce faci piticanie? întreabă el încercând să se uite la mine și să fie și atent să nu ardă mâncarea.
- Ție ce ți se pare că fac?
- Încerci să mă intimidezi? Dacă da, nu îți iese.
- De ce crezi că fac asta? Vreau doar să te țin în brațe.
- De ce ai vrea să faci asta? Parcă voiai să te învăț să găsești ceva mâncare coreeană.
- Atât timp cât știi tu să găsești mâncarea asta, e foarte bine. spun zâmbind și îmi pun capul pe pieptul lui.
Nu mai zice nimic, iar după ce termină mâncarea, închide aragazul, îmi ridică bărbia cu palma lui și mă sărută ușor pe frunte.
- Îmi ești foarte simpatică. Chiar dacă ne cunoaștem de puțin timp, e ceva la tine care mă atrage foarte mult. Dar nu știu ce și de ce. spune el și pare puțin rușinat.
- Și eu simt același lucru. simt că înroșesc.
- Ce îți place cel mai mult la un băiat? mă întreabă el.
- Păi...caracterul, umorul, generozitatea, faptul că poate împărți totul cu mine, apreciez mult faptul cum se comportă cu mine, cum îmi arată că mă iubește, cum îmi demonstrează cât de mult ține la mine și că nu vrea să mă piardă.
- Interesant. Se pare că le am pe toate acestea. spune rânjind.
- Dar tu? Tu ce apreciezi cel mai mult la o fată?
- Am cam aceeași concepție ca tine în mare parte. Sunt de părere că lucrurile mici fac diferența. spune el și pare îngîndurat.
- Exact. Asta spun și eu, dar nu toți mă înțeleg. Au obișnuința să spună că exagerez sau că aberez. Mulți zic că toți băieții sunteți la fel, fu...ți și lăsați. Dar sunt de părere că nu e adevărat. În pare parte sunteți unii așa, dar nu toți.
- Ai dreptate. Spui asta de parcă ai trecut prin așa ceva. Printr-o iubire conturată frumos. Spun bine ce spun? întreabă el.
- Da. Ai dreptate. A fost o poveste minunată și am să o păstrez în suflet toată viața. Am să o povestesc cât de frumos pot.
- Și de ce nu mai sunteți împreună?
- Din cauza distanței. Eu aici, el v-a pleca în Germania...nu se știe când ne mai vedem, probabil după ce termin cei 4 ani de facultate. Dar nu v-a mai fi totul la fel. simt cum îmi curge o lacrimă.
- Aici ai dreptate. Îmi place cum gândești. Cred că o să ne înțelegem foarte bine. spune în timp ce îmi șterge lacrima și mă ia în brațe.

- Mâncarea asta e atât de bună. spun eu.
- Serios? Chiar îți place? pare atât de uimit.
- Da, e grozavă, având în vedere că a gătit-o un băiat. spun râzând.
- Mă bucur că îți place.

După ce ajungem în camera de cămin observ că plouă foarte tare, încât nu pot să dorm.
Mă duc la el în pat și îl iau în brațe.
- Îți e frică? spune el și simt cum râde, în timp ce mă ia la rândul lui în brațe.
- Nu chiar... spun aproape în șoaptă.
- Cum zici tu. Dar da, poți să stai aici, mă bucur că ai întrebat. spune el sarcastic.