războiul sufletelor

29.

Dimineața următoare :
- Hai, trezește-te! spune Zack în timp ce îmi dă pătură la o parte.
- Ce s-a întâmplat? spun eu somnoroasă, frecându-mi ochii.
- Trebuie să mergem la ore, grăbește-te. îmi întinde mâna ca să mă ajute să mă ridic din pat.
El e deja îmbrăcat și cu ghiozdanul făcut.
-Nici măcar nu știu ce ore am azi... spun eu.
- Ți-am pus eu 2 caiete în ghiozdan, îți ajunge unul universal de mate și altul de română. Sunt exact ca ale mele. Te vor ajuta. Așa nu cari multe cu tine. Pix ți-am pus, corector și un pix verde. Am văzut că îți place să subliniezi ce e important.
- Mulțumesc, ești un scump. spun încercând să mă grăbesc, dar probabil arăt ca o curcă beată.
Când să ieșim, încerc să găsesc cheia, dar nici cum nu dau de ea.
- Lasă, încui eu. spune Zack.

Ajungem într-un amfiteatru mare, el se așează undeva mai în spate, dar nu am loc lângă el, fiind necesar să mă pun puțin mai în față. Mă împrietenesc cu băiatul de lângă mine, fiind foarte de treabă. Îl cheamă Lucas.
Profesorul ne întreabă despre părerea noastră despre una din cărțile pe care le aveam de citit în vacanță (Tuturor băieților pe care i-am iubit), iar cum nu se oferă nimeni, mă sacrific eu.
- A fost o carte frumoasă, dar Lara Jean nu merita ca Peter să se comporte așa cu ea, chiar dacă fosta lui trecea printr-o perioadă grea, trebuia să îi spună adevărul, așa Lara a intrat la bănuieli, crezând că încă mai ține la ea. spun eu.
- Ba nu e adevărat. Peter avea tot dreptul să se comporte așa. Nu voia să spună secretul fostei din moment ce i-a promis că nu zice la nimeni. Iar Lara Jean nu avea de ce să intre în bănuieli, atâta timp cât erau împreună de 1 an, dacă avea încredere în el trebuia să nu abereze la tot felu de porcării. intervine Zack.
- Cum adică avea tot dreptul? Ce a făcut Lara Jean ca să merite una ca asta? Tu îți dai seama cât a suferit fata aia până a aflat adevărul? sun eu.
- Dacă încă ținea la fosta doar ca la o prietenă, cum a și spus, avea tot dreptul să o ajute să-și revină moral după ce i s-a întâmplat toată tragedia cu tatăl său.
- Dacă tatăl ei a fost un nesimțit să o înșele pe mama lui cu una mai tânără, putea să-i spună Larei, nu spunea la nimeni, din moment ce țineau unul la altul atât de mult, rămânea între ei tot. mă enervez și mai tare.
- Tu îți dai seama de ce prostii spui? Cum ți-ar cădea dacă mi-ai spune ceva de genul și aș spune la alta, doar pentru că țin la ea... Zack ridică și el puțin tonul.
- Dacă-i spunea, nu se ajungea ca Lara Jean să o urmărească pe fosta lui, și mai ales nu se ajungea ca ea să afle astfel marele secret.
- Vedeți, două părți diferite de gândire din cauza unei cărți scrise bine. spune profesorul ca să ne oprească din așa zisa tentă de ceartă.

Continuăm orele normal, iar după merg mai repede, grăbindu.mă în camera de cămin. Când ies din facultate vine băiatul lângă care am stat la oră în amfiteatru, Lucas, și spune :
- Te grăbești?
- Aproximativ. De ce? întreb eu.
- Voiam să te chem la o cafea, dar poate mergem altă dată, te văd cam nervoasă. devine puțin trist.
- Cu siguranță altă dată. Cum poți spune că Lara Jean merita una ca asta? De ce ar merita așa ceva? Nu a făcut nimic decât să îl iubească sincer pe Peter. nervii parcă îmi ies pe urechi.
- Nu trebuie să te enervezi din simplul fapt că Zack are altă opinie despre carte. Fiecare vede altfel lucrurile. spune el încercând să mă calmeze.

Fac un duș și mă pun în pat, luând cartea pe care mi-a dat-o Zack să o citesc. Pare chiar interesantă.
Stau liniștită în pat, când deodată aud pe cineva încercând să deschidă ușa. Cred că e Zack. Merg și îi deschid, și vine cu o plasă aproape plină de mâncare coreeană, suc și dulciuri.
- Ăsta e prânzul nostru, sper să te încânte. spune el în timp ce le așează pe masă.
- Ce facem diseară? întreb eu
- Parcă nu voiai să avem planuri comune. Dar dacă vrei mergem la o cafenea. Au un ceai foarte bun acolo.

Ajungem la cafeneaua despre care vorbea. E foarte liniște și plăcut, o atmosferă relaxantă.
- Vi des aici? întreb în timp ce ne așezăm la o masă.
- Da. Vin aici când am nevoie să mă gândesc în liniște.
- Frumos.
- Ce e frumos? Eu? spune el cu un rânjet pervers, în timp ce se lasă pe spate pe scaun.
- Vorbeam de cafenea. E frumos locul ăsta.
- Sigur... spune și îmi face cu ochiul.
Mai stăm câteva momente în liniște, mai vorbim despre facultate, despre viața lui, despre a mea, despre orice.
La un moment dat, pune cănile la o parte și se pune cu coatele pe masă și se apropie de mine, și nu știu de ce dar îmi vine să fac același lucru.
Își lipește fruntea de a mea. Doar stăm și ne privim în ochi preț de câteva minute, după care mă atinge cu nasul lui de al meu, și ajungem să ne sărutăm.