războiul sufletelor

17.

- Urcă și ia-ți longboardul, mă duc mi-l iau și eu și ne întâlnim în fața blocului tău.
- U-unde mergem?
- O să vezi.
Când ajung înapoi jos, el mă așteapta deja.
- Ce e cu bandajele alea?
- Pentru tine, aiuritule. spun râzând.
- M-am zgâriat puțin și deja mă bandajezi... spune dându-și ochii peste cap.
- Te-ai zgâriat puțin, zici? De aia încă-ți curge sânge?
- Nu e așa grav. Nu e nevoie, serios.
- Taci și să nu cumva să-ți miști mâna. Ești în stare de asta?
- Da! spune uitându-se puțin urât la mine.
- Mă bucur. Te dezinfectez și o săusture puțin. Dacă-ți miști mâna, nu mai vin cu tine niciunde.
- Bine șefa. se strâmbă în timp ce zice.
- Ustură tare? adaugă el.
- Aflăm acum. spun ridicând o sprînceană.
- Auu!
- Nu cred că te doare mai tare decât atunci când ai dat cu el în pereți! Așa că nu te mai plânge!

Ajungem undeva la marginea unei păduri din alt orășel.
- Ce facem aici? întreb eu.
- Știu cât de mult îți plac pădurile, așa că te-am adus aici ca să ne plimbăm.
Mă uit în jur și nu zic nimic. Pădurea asta e atât de frumoasă.
- Deci, mergem? zice el în timo ce iese din mașină și îmi deschide și mie portiera.
După aproximativ o oră de mers prin pădure, ajungem la un lac foarte frumos.
- Ce facem aici? întreb eu.
- De ce pui atât de multe întrebări? Nu ne putem distra? Hai să ne dăm frâu liber sentimentelor și hai să ne distrăm.
Mă uit mirată și plină de admirație la el. Omul ăsta e plin de surprize de la un moment dat.
își dă tricoul și pantalonii jos și intră în apă.
- Ce faci? spun mirată.
- Înot puțin, hai și tu!
- E foarte adâncă?
- Nu foarte. Doar puțin. Dar nu asta contează. Te ți de mine.
Câteva momente de liniște străpung între noi.
- Poți lua tricoul mei dacă vrei. intervine el
- Puțină intinitate, te rog?
Se încruntă și se întoarce cu spatele la mine.
Îmi dau jos hainele și iau tricoul lui pe mine.
- Gata.
- Ce bine îți stă cu tricoul meu. spune el rânjind.
Se face liniște câteva momente. 
- Ce mai aștepți? adaugă el.
Mă duc până în capătul podului și mă așez în fund. Kevin mă prinde de sub braț și mă trage în apă ca pe un copil mic. Îl iau în brațe și închid ochii, asteptând să văd cât de adâncă e apa. Dar nu ajung până jos. Nici el nu ajunge. E destul de adâncă, dar sper să nu se scufunde vreunul dintre noi pe aici.
- Nu știu să înot așa bine. spun când observ că se îndepărtează de mine.
- Înoți cum poți. Important e să nu te duci la fundul apei, că are mai bine de 5 metri adâncime. spune el.
- Glumești, nu? spun puțin panicată.
- De ce crezi că aș glumi?
- Poate pentru ca să mă faci să ies din apă.
- Nu poți să te ridici înapoi acolo singură. Acum hai înspre mine.
Încerc să înot până la el, dar se îndepărtează iar. La un momentan dat ajung mai aproape de el. Ne uităm unul la altul preț de câteva momente nezicând niciunul nimic.
- Pot să te întreb ceva? Fără să te superi și fără să te enervezi? întreb eu.
- Încerc, dar spune.
- A-ai mai vorbit cu Bela? Dar să fi sincer. Ce.a mai spus?
- Mhm...da. M.am întâlnit acum câteva zile cu ea. M-a chemat la o cafea, am mers obligat. Mi-a mulțumit pentru că n-am lăsat-o să se arunce și că-i pare rău pentru ce a zis, s-o iert. I*am zis că e ok.
- Atât? sunt mirată.
- A zis că retrage tot ce a zis despre noi doi. Că e alegerea noastră. Dacă me iubim, nu ne desparte ea. Și că oricum se v-a muta în Cluj pentru că așa vrea tatăl ei, așa că nu v-a mai intervenii între noi. Îi pare rău, foarte rău. Dar a trecut printr-o perioadă proastă. Mama ei l*a înșelat pe tatăl ei. Și au divorțat.
- Ah...ce nasol.
- Da. spune el puțin trist.
- Nu asta contează acum, nu de asta am venit aici. adaugă el.
- Da, ai dreptate.
Ne sărutăm de câteva ori, după care intervin eu :
- E cam rece apa, nu ți se pare?
- Nu. Dar dacă vrei mergem, mai am să.ți arăt ceva. fericirea i se vede pe chip.
Mă ajută să mă ridic pe acel poduleț, mai stăm puțin să i se usuce tricoul ca să nu-l ia așa ud pe el.
Își ia pantalonii, asteptând să mă îmbrac și eu în hainele mele.
- Întoarce-te, te rog frumos.
- De parcă nu te-am mai văzut în lenjerie intimă. De parcă nu te-am văzut și fără. se încruntă puțin. 
- Bine, fie. mă încrunt la rândul meu.