războiul sufletelor

8.

Fiind vineri, Kevin a vrut să nu mergem azi la școală, să mai petrecem timp doar noi doi, căci în ultima perioadă abea că am mai vorbit cu el.
Mergem la gară cu rucsacii în spate, având câteva haine de schimb și chestii necesare, și luăm bine de tren pentru Simeria.
Ne-am gândit să mergem în parcul dendrologic toată ziua, să stăm în liniște.
În tren erau tot felul fe dubioși, dar după ce controlorul ne-a verificat biletele, ne-am mutat în alt compartiment, doar noi doi și cafelele pe care ni le-am luat de la McDonald's. În sfârșit un moment de liniște.

Odată ajunși în locul în care stăm de obicei, ne-am așezat o pătură pe jos, undeva unde era un fel de pajiște cu multă verdeață.
Ne punem în stil turcesc si Kevin desface sucul să bem. Când desface brioșele pe care le-am făcut aseară, normal că trebuie să mă facă cu frișcă pe nas, după care începe o "bătălie" care durează în jur de jumătate de oră. 

Începe să mă mângâie blând pe obraz cu două degete, coborând până pe talia mea, mă cuprinde de ea, trecându-mă ușor spre el, își dă tricol jos inventând scuze cum că s.a încălzit, se întinde pe spate și mă trege peste el. Îmi lasă o pupă ușoară de buze. Are niște buze atât de moi și fine, încât îmi vine să le ating mereu cu ale mele. Mă sărută cu pasiune și începe să se joace lent cu degetele pe spatele meu, pe sub tricou.
Apoi ne uităm unul în ochii altuia, îmi pun mâinile pe pieptul lui și bărbia mi-o sprijin de mâini. Aș vrea ca momentul ăsta să nu se termine niciodată.
- Știi ce îmi place cel mai mult la tine? întreabă la el privind cerul
- Mhm...nu, chiar sunt curioasă!
- Îmi place cum mă privești. Se vede că mă iubești sincer. Și că oricât ai fi de nervoasă pe mine, nu renunți la mine. Îmi place că indiferent de situație, ești sinceră, vreau să zic, mereu îți spui părerea, indiferent de ce gândești și nu mă minți doar ca să fi de acord cu mine. Spui realitatea chiar dacă e dureroasă, indiferent de condiții. Îmi place că pot discuta larg cu tine orice îmi trece prin minte și nu te superi deloc repede. Și îmi place că nu renunți deloc ușor la ceea ce iubești!
- Nu te scapi așa ușor de mine!  spun râzând.
- Te iubesc! spunem deodată.
- Ce m-aș face fără tine? spun cu o urmă de tristețe în zâmbet.
- N-o să aflii niciodată! un mic surâs îi apare în colțul gurii.

Seara când ajungem înapoi în Deva mă conduce până în fața blocului.
- Sper că nu ai uitat că mâine e nunta tatălui tău! spun cu o voce destul de joasă.
- Mda...știu...dar nu aș prea vrea să merg, chiar nu am chef să îl văd.
Părinții lui au divorțat recent, acum nu mai mult de două luni, iar tatăl lui se recăsătorește cu una puțin mai tânără decât mama lui.
Lui Kevin nu îi convine și oricum nu îl suportă pe tatăl lui, obișnuiește să zică că degeaba a avut tată doar de formă, iar practic deloc. Nu s-a implicat în viața lui niciodată, ci doar financiar. Nici în viața lui Owen nu s-a implicat, Kevin a avut grijă de el, a fost pentru el și tată și frate mai mare în același timp.
- Te-a rugat frumos, hai, trebuie să mergi.
Nu zice nimic și își mută privirea în altă parte ca să nu îi observ lacrimile din ochi. Dar îmi dau seama. Îl cunosc prea bine.
- Vin cu tine dacă trebuie! zic răstit să fiu sigură că mă bagă în seamă.
- Nu știu ce să zic...
- Te rog?.. Fă-o măcar pentru mine! Poate de acum în colo nu îl vei mai vedea, deci te rog, după aceea, promit că nu te mai bâzâi cu subiectul ăsta!
- Bine! Fie! Dar vi cu mine! ridică vocea și se simt nervii din vocea lui.
- Perfect! ridic și eu puțin vocea
- Mâine la 17 în fața blocului tău, vin să te iau cu mașina!
Am discutat și am luat decizia să mergem doar la partea în care se căsătoresc la biserică și la petrecerea de după, la care nu o să stăm până dimineață, doar până pe la ora 2 dimineața maxim, după care să mergem la mine.