războiul sufletelor

7.

- Keviiin !!!! strig cât de tare pot.
Se oprește dar nu zice nimic. Nu pot să îl las să meargă acasă așa. E prea nervos să conducă așa până acasă. Cine știe ce prostii face, e în stare de orice. Merg grăbită spre el și îl prind de mână, vrând să îl întorc spre mine, dar își trage mâna, iar cu cealaltă se șterge la ochi.
- Plângi? spun pe un ton destul de jos.
- Nu. N.am de ce să plâng. minte. Știu că minte. Suntem împreună de aproape un an și nu mai are cum să mă mintă așa ușor.
- Keviin!! Știu că mă minți, nu mai am 5 ani. îl iau în brațe după care adaug : Spune-mi tot ce s-a întâmplat, tot ce te apasă, tot ce te îndepărtează de mine în ultimele zile, te rog! Nu te las să pleci așa acasă!
- P-pot să vin sus să îți povestesc tot? Și poate îmi faci și un ceai de ăla de a tău de liniște..
- Normal. zic aproape în șoaptă.
- Normal, poți venii oricând ai nevoie la mine, nu ai nevoie de invitație specială! zic de data asta mai tare.

Urcăm sus, o salutăm pe mama, care se uită la un film, ne facem comozi și fac un ceai penteu amândoi în timp ce el mă așteaptă în camera mea.
Îi întind ceaiul și aștept să se oprească din plâns și să îi mai treacă nervii.
După ce terminăm, pun cănile în bucătărie pentru că neîndemânare mea e de nota 10 cu steluță.
- Mama a făcut scandal din motiv că stau prea mult cu tine și că Owen nu mai socializează aproape deloc. A zis să-l iau cu noi când mai ieșim, dar i-am zis că nu se poate tot timpul pentru că uneori avem și noi nevoie de momentele noastre. Dar nu înțelege. O ține pe a ei. Și mă disperă la culme că de o vreme ne tot certăm și îl bagă pe Owen la mijloc. El nu are nici o vină. Plus că în mare parte eu l-am crescut. Și m-ai ajutat și tu în ultimul an ce-i drept. Dar nu vrea să mă înțeleagă și pe mine. Pune problema că ea nu mai iese din casă cu prietenele, ci doar cu Owen și nu mai are viață socială. Nu o oprește nimeni să nu aibă. Dar nu pot avea non-stop doar eu grijă de el. Mai ales că tata e în străinătate și nici nu se chinuie să mă sune. Dar e ok. Cred că e așa tulburată din cauza tatălui meu și din cauza divorțului. Eu de ce o pot înțelege dar ea pe mine nu? spune plin de lacrimi în ochi și își pune capul în mâini.
Owen e fratele lui mai mic. E pe clasa a6a.
- E ok... V-a fi bine. Te voi ajuta și eu. Îl vom mai scoate pe Owen cu noi din când în când. Îl ducem și îl aducem de la școală, mergem cu el în parcuri, orinde, te voi ajuta, nu e o problemă, dar nu te mai stresa atât. Și nu te mai certa cu ea. Mai bine nu o băga în seamă, o lași să se calmeze, dar nu mai provoca și tu scandalul mai rău.
Tăcerea se lasă între noi.
- Îmi primiți?
- Ce? întreabă el confuz.
Îi întind degetul mic și adaug :
- Îmi promiți că îți păstrezi și tu calmul și o lași în pace să își revină, fără nervi? Și că îți vei controla mai bine nervii? Altfel o să te distrugi psihic. Și rezolvăm noi restul problemelor împreună..
- Mhm..bine, promit! spune el întinzându-mi la rândul lui degetul mic și încrucișândule.
Îl iau în brațe destul strâns, încât să simtă că sunt aici pentru el.
Ne punem în pat și adormim îmbrățișați.

*A trecut aproape un an de când suntem împreună, eu fiind acum pe a12-a și el a terminat liceul, luându.și bacul. S-a hotărât să mai rămână un an acasă, poate să lucreze, după care să meargă la facultate. Vrea să intrăm împreună în anul 1. Nu prea sunt de acord cu asta, dar dacă el asta își dorește...