Patratele

5K 151 11
                                    

Ieee, a început școala !! Doar glumeam deaoarece din cauza școlii nu prea pot posta.

Acum (în momentul în care scriu) este 11:27, iar mâine am școală .

Din moment ce nu am somn am decis să vorbesc despre ceva ce mă frământă și îmi doresc. 'PĂTRĂȚELE'

Multă lume spune că nu e frumos ca o fată să aibă pătrățele. Într-un fel au dreptate deoarece mușchii mult prea dezvoltați nu sunt feminini, dar nu strică un abdomen frumos lucrat, iar în momentul în care te incordezi să se observe pachețelele .

Dar marea întrebare este. Cum se obțin cât mai repede?

Ei bine țin să vă anunț ca este cel mai greu de obținut și de menținut. Cu o săptămână înainte să încep școala făcusem 2 pătrățele de la mersul zilnic la sală. Acum că nu am timp să dau pe la sala, stresul apărut și mâncatul haotic au dus la dispariția lor. Și tare mă oftic.

Pentru a face pătrățele trebuie să faci 3 lucruri. Pe cat de puține pe atât de grele.

1) Scapă de grăsimea abdominală! Și nu prin abdomene se scapă de ea ci prin exerciții cardio (dans, alergat, mers cu bicicleta etc). Încearcă să mergi cât mai mult pe jos și grăbește puțin pasul și să renunți la lift dacă nu ai timp de sport .

2) Ai grijă ce mananci! Acest pas trebuie combinat cu primul. Gândește-te că zaharul e otravă pentru siluetă, nu mai mult de 6 g pe zi. Încearcă să citești etichetele de pe ambalaj astfel incat să nu depășești 1200-1300 calorii pe zi. Mănâncă puțin, des și nu dupa ora 18:00, dar dacă ești ca mine și scapi de la școală /muncă pe la 19:30 trebuie să mănânci ceva ușor (un iaurt sau un fruct).

3) Exercițiile. După ce ai scăpat de grăsimea abdominală (pasul 2 trebuie continuat pentru a nu o pune la loc) este timpul să lucrezi muschii.

Trebuie să ai în vedere urmatorul lucru. Muchii se regenerează in 48 de ore. Deci abdomenele trebuiesc făcute din 2 in 2 zile, altfel le faci degeaba.Începe cu 50 de abdomene în seara asta, peste 2 zile faci 100 și tot așa
. Dupa o lună schimba exercițiul pentru ca mușchii se vor obișnui .

Eu ma pun pe treabă pentru că la vara voi merge cu colegii în tabara la mare. Partea buna e ca am timp.

Daca vreți pătrățele vă urez mult succes, sunt sigură ca veți reuși .

TU ȘTIAI ASTA?(sfaturi pentru fete)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum