Observată sau nu, mai intensă sau mai puțin, anxietatea este prezentă în viețile noastre în special în perioada adolescenței datorită schimbărilor prin care trece organismul nostru.
Anxietatea este sentimentul acela de neliniște și frică constantă. Din păcate această mică problemă netratată și ignorată se poate transforma în atacuri de panică, acestea pot crește ca număr și în final poți ajunge la spital. Chiar poți intra și în depresie.
Sunt și persoane care deși se confruntă cu aceste atacuri refuză ajutorul medical, dar distrugandu-și viața socială .
Și pentru a vă dovedi că nu spun prostii vă voi povesti ce am pățit eu.
Începând cu clasa a 8-a de la examen stresul s-a instalat in viața mea. Părul a început să îmi cadă, iar analizele nu îmi ieșeau bine fiind nevoită să le repet de mai multe ori.
Așa a apărut neliniștea, îmi era frică că am probleme serioase de sănătate. Mai tarziu m-au găsit cu tahicardie și cu hipertensiune arterială (de la anxietate).
Ajunsă în vacanța de Crăciun, la a doua zi din anul 2014 a apărut și primul atac de panică. Fără să îmi dau seama s-a produs un blocaj în viața mea, nu mai puteam manca, nu puteam rămâne singură .
Părinții mei neluând în serios simptomele mele deși atacul de panică este cea mai mare frică pe care o poate simți un om. Te ia amețeala, simți ca te sufoci, tremuri, transpiri și inima îți bate foarte repede.
Așa au trecut 3 săptămâni în care eu de mâncat am băut apă, un iaurt il inghiteam ca pe pietre (stiu pare exagerat, dar nu glumesc).
Plângeam, nu puteam ieși cu colegii (de asta am spus mai sus ca afectează viața socială), iar atacurile de panica apăreau și dupa un simplu gând. Într -un final au decis să mă ducă la spital unde am stat internata și am luat antidepresive, am început să fac sport, să mănânc mai sănătos și de atunci nu am mai avut atacuri de panică .
Acum sunt bine chiar dacă rareori sentimentul de frica se instaleaza in mintea mea, respir adanc și trec peste.
Un atac de panică poate apărea și dacă mergi pur și simplu pe stradă (dacă sunt avansate).
Dacă treceți prin asa ceva.sau ați trecut nu ezitați să scrieți in comentarii pentru că nimeni nu vă judecă. Va pot oferi sfatul.
Nu stați cu ele pentru că nu sunt normale. Nu spun că trebuie sa mergeți la spital sau sa luați antidepresive, asta se întâmplă în situații critice cum am fost eu (pt ca slabisem foarte mult). Se poate rezolva și cu medicamente homeopate, ceaiuri și cu un psiholog.
Dacă aveți întrebări sunt bucuroasă să vă raspund.
