Cine nu a auzit de acest film? S-a făcut mare valva de când a apărut.
Un film erotic, cu restricție 15, făcut după cărțile cu același nume.
Mulțumită unui bun prieten, am fost și eu tarata la acesta "capodopera "
Din moment ce toți îndrăgostiții vor sa vizioneze acest film am sa îmi spun și eu părerea despre el.
Despre ce e vorba?O tipa (studenta) pe nume Anastasia merge în locul unei prietene (Kate parca o chema) sa ii ceara un interviu unui mare om de afaceri, milionar, burlac pe nume Grey. Aceasta se îndrăgostește de el din prima clipa, dar și el simte o atracție puternica. Grey ii va propune Anastasiei sa aiba o relație ascunsa în care ea e dominata și el dominantul(adică ea e sclava lui sexuala). Acesta face chiar și un contract pe care o pune sa-l semneze.
Ce mi-a plăcut?Tot ce mi-a plăcut a fost ca am ras, dar asta nu datorita întâmplărilor ci datorita prietenului meu care râdea de scenele absolut ridicole și făcea haz de ele.
Pot spune ca întreaga sala a ras.
Ce nu mi-a plăcut?Cam tot, filmul e pe repede înainte. Acțiunea este seaca fata de carte în care toate scenele sunt explicate cu lux de amănunt.
Nu am văzut chimia dintre actori, aceștia nu exprimau sentimente, sau cel puțin eu nu le-am observat.
Genul filmului e drama, dar singura drama e ca tipa cam mănâncă bataie de la el.
Cum v-as putea convinge sa-l vedeți?
Mmmmm. Trebuie sa apelez la perversitatea filmului pentru a vă convinge.
Luați cel mai amuzant prieten cu voi și vizionați împreună scenele în care o palmuieste, biciuieste și o leagă de pat.
Sigur va veți distra!
Și stați liniștiți pentru ca eu sunt o persoana sensibila și nu mi s-a scurs nicio lacrima.
Ask: https://m.ask.fm/mirajane1234