Atinge-mi sufletul

Capitolul 19

                   Imediat după ce Ariel s-a liniștit, am dat buzna în camera lui Art. Am nevoie de răspunsuri și nu îmi pasă că este trecut deja de ora unsprezece noaptea. M-am speriat când am văzut cum se zbătea încercând probabil să scape din coșmarul care îi acaparase mintea. Să vezi o persoană în asemenea situație și să nu știi ce să faci să o ajuți, nu este deloc plăcut.

De parcă știa că urmează să vin, Art m-a așteptat treaz. Era la biroul din dormitorul său, citind încruntat din aceeași carte de mai devreme.

— Ia un loc, Dante, îmi spune imediat ce deschid ușa, iar eu mă așez pe fotoliul de lângă birou.

Deși m-am liniștit puțin odată ce Ariel a început să respire normal, încă tremur. Tot ce sper este să nu răbufnesc, pentru că nu aș vrea să îmi vărs nervii pe unchiul meu. Înțeleg de ce nu mi-a spus nimic despre ea până acum, dar lucrurile au luat-o într-o altă direcție atunci când a decis ca ea să locuiască aici două săptămâni. Trebuie să știu cum să gestionez orice situație în ceea ce o privește, dacă nu vrem să o traumatizăm și mai tare.

— Ce are? întreb sec deși am deja o bănuială despre condiția ei.

Art oftează adânc, și se așează mai comod pe scaun, rezemându-se de spătarul scaunului de piele. Își freacă pleoapele cu podul palmelor de câteva ori, și abia acum îi observ ochii roșii și încercănați. Știu că este cu mult trecut de ora lui de culcare, dar mai mult ca sigur și el este afectat de coșmarul lui Ariel. Nu a urcat în dormitorul ei, dar știu sigur că a stat la baza scărilor până când am reușit să o trezesc.

— Ariel are haptefobie, spune expirând zgomotos. Problema este că ea suferă de o formă gravă a acestei fobii, și a dezvoltat și un fel de alodinie, adaugă pe un ton grav.

Asta îmi confirmă ceea ce credeam. Mi-am dat seama că trebuie să fie vorba despre asta în momentul în care mi-a spus că îi este teamă că dacă cineva o atinge, o va răni. În mintea mea se creează tot felul de legături. Primul lucru pe care l-am făcut atunci când mi-am primit biroul la cabinet a fost să mă documentez despre fobii. Probabil că Art știa de atunci că nu voi putea sta la distanță de Ariel odată ce am cunoscut-o și a vrut să fiu pregătit.

— Alodinie? întreb atunci când realizez că nu am auzit de acest termen până acum.

— Înseamnă că orice o atinge, îi provoacă durere. Până și o pală mai puternică de vânt se poate transforma într-o adevărată tortură pentru ea. Să facă duș este o experiență dureroasă pentru cei ce suferă de această afecțiune.

Pentru câteva secunde am uitat cum să respir. Mi se pare ireal așa ceva. Dar acum înțeleg perfect comportamentul ei. Am citit multe cazuri de pacienți cu haptefobie, și știam că se vindecă. Cu greu, dar se vindecă. Nu înțelegeam cum Art nu a reușit să restabilească condiția psihică a lui Ari. Dar acum îmi este clar.

Cea mai eficientă metodă de a trata o fobie este să aduci pacientul în contact direct cu obiectul temerii sale. Dacă se teme de șerpi, adu-l în contact cu un șarpe. Dacă îi este frică de înălțime, urcă-l pe un acoperiș. Desigur, totul sub supravegherea psihologului. Dar ei nu doar că îi este teamă să fie atinsă, ci orice atingere o doare. Nu pot nici măcar să îmi imaginez cum ar fi.