Atinge-mi sufletul

Capitolul 29

Exact așa cum mă așteptam, întâlnirea dintre cele două nu a fost una foarte plăcută. Le-am găsit în bucătărie uitându-se una la cealaltă ca două pisici sălbatice care se ceartă pe un șoarece. Și dacă de la Ariel mă așteptam la o astfel de reacție, Aimee a fost cea care m-a surprins. S-a comportat exact ca o iubită geloasă atunci când s-a așezat lângă mine și și-a lipit capul de umărul meu. Apoi s-a prezentat ca fiind iubita mea, lucru care în mod obișnuit nu m-ar fi deranjat. Dar știu că a făcut asta doar din cauza prezenței lui Ari.

— Ce a fost asta? o întreb pe Aimee atunci când aud ușa camerei lui Ariel închizându-se zgomotos.

— Ce a fost ce? mă întreabă și ea fluturându-și genele lungi.

— Parcă nu îți doreai o relație, îi spun deja puțin iritat de atitudinea ei.

— Nu îmi doresc, dar n-ai văzut cum se uita aia la tine?

— Ariel, îi răspund pufnind.

— Crezi că îmi pasă? Nu înțeleg, ce caută ea în casa ta?

— Aimee, ce naiba se întâmplă cu tine? o întreb deja enervat iar ea mă privește nedumerită.

Nu o recunosc pe Aimee. Vocea ei este pițigăiată iar privirea i s-a întunecat. Fata dulce și calmă pe care am cunoscut-o parcă a dispărut cu totul și a fost înghițită de această Aimee rece și geloasă.

— Nu știu, oftează după câteva secunde și apoi își lasă privirea în jos. Iartă-mă, șoptește și se apropie ușor de mine, sprijinindu-și capul pe pieptul meu.

                     — Aim, uită-te la mine, îi spun și îi ridic bărbia cu două degete, fixându-i ochii verzi cu ai mei. Ariel este prietena mea. Este o fată sensibilă, așa că o să te rog să îți revizuiești comportamentul față de ea, adaug pe un ton calm, dar serios.

                    — O placi? mă întreabă cu ochii înlăcrimați, iar eu oftez adânc și scutur capul de câteva ori.

                    — Nu te înțeleg, Aimee, oftez înfrânt. Ce vrei de la mine?

                   — Nu știu, șoptește. Dar nu îmi place tipa aia, adaugă ștergându-și lacrimile cu podul palmei și se îndepărtează de mine.

                   Nu știu ce noroc am să găsesc numai femei cu probleme. Chiar nu o înțeleg pe Aimee. Nici nu mă vrea, dar nici nu mă lasă alteia. Nu zic că între mine și Ariel ar putea fi ceva, cu toate că m-am gândit de multe ori la asta. Dar Aimee s-a simțit imediat amenințată și și-a scos gheruțele pentru a-și apăra teritoriul. Care de fapt, nu îi aparține, pentru că nu își dorește. Oricum ar fi, nu apreciez deloc comportamentul ei față de fata care nu i-a greșit cu nimic.

                      — Păi, până când îți vei da seama, eu voi dormi în camera lui Art, îi spun și mă apropii de ușa de la bucătărie. Și da, o plac, adaug, apoi mă îndrept spre camera mea pentru a-mi lua câteva lucruri.

Aimee nu a venit după mine și în scurt timp am auzit ușa de la intrare închizându-se zgomotos. Îmi iau câteva haine, periuța de dinți și laptopul pe care le las în camera unchiului meu. Se întoarce abia mâine acasă, așa că în seara asta pot dormi aici. De mâine seară, mă voi face comod pe canapeaua din living. Am mai dormit acolo, nu e deloc incomod.

                      Mă așez în pat și mă foiesc dintr-o parte în alta pentru următoarele două sau trei ore, gândindu-mă doar la ochii înlăcrimați ai lui Ariel atunci când Aimee s-a prezentat ca fiind iubita mea. Iar eu ca un fraier nu am contrazis-o, iar acum nu îmi pot scoate din cap imaginea rănită a femeii cu chip de înger. Trebuie să vorbesc cu ea.