Atinge-mi sufletul

Capitolul 45

Ariel

               — Ce mai faci, Ariel? Nu am vorbit deloc săptămâna asta.

               Asta cam așa este. Dacă înainte veneam și zilnic la cabinetul lui, săptămâna aceasta chiar nu am simțit nevoia să vorbesc cu el. Nu că nu mi-ar face plăcere, dar am preferat să-mi petrec fiecare clipă alături de Dante.

               — Păi, sunt bine. De fapt, aș putea spune chiar că sunt foarte bine, spun zâmbind și mă așez mai confortabil pe canapeaua din piele albă.

              Arthur îmi zâmbește sincer și văd bucuria din privirea lui atunci când îmi urmărește atent reacțiile.

               — Povestește-mi puțin, îmi cere privindu-mă cu căldură și se rezeamă de spătarul scaunului imens pe care stă.

               — Sunt... fericită, spun și îmi așez o șuviță de păr după ureche, obrajii roșindu-mi puțin. Uită-te la mine, nu-mi pot înfrâna zâmbetul, adaug chicotind.

— Ăsta e un lucru minunat, draga mea. Ai și un motiv anume pentru asta? mă întreabă zâmbind și își ridică cu un deget ochelarii care îi căzuseră pe nas.

Bărbatul alege unul dintre stilourile din suport și apoi începe să-și noteze ceva pe foile din fața sa. Mie îmi zboară imediat gândul la băiatul care mă face să simt toate lucrurile astea. De două săptămâni, de când formăm oficial un cuplu, Dante nu se desparte de mine aproape deloc, făcându-și un obicei din a dormi la mine. Adorm sub sărutările lui și mă trezesc în același mod.

— Am mai multe motive, răspund după câteva secunde. În primul rând, ies din ce în ce mai des din casă. Am fost chiar și la cinema, spun mândră de realizarea mea.

— Și cum te simți acum când ești înconjurată de străini?

— Nu mai fac atacuri de panică, deci cred că am început să mă obișnuiesc cu mulțimile, îi răspund hotărâtă. În plus, Dante mă ajută enorm de mult cu asta, adaug și văd imediat sclipirea din ochii lui. Știu că aici își dorea să ajungem.

               — Cum așa?

               — Nu prea lasă pe nimeni să mă atingă, are mereu grijă să mă protejeze de un eventual contact nedorit cu cineva, spun și zâmbesc sincer.

Uneori, este mult prea protector, aș adăuga, dacă nu ar fi unchiul lui Dante. Imediat cum ieșim din casă își înfășoară un braț în jurul meu și de fiecare dată când cineva trece prea aproape de mine, mă trage în brațele sale. Uneori ai impresia că dansăm tango la cât de multe mișcări facem în timpul mersului.

               — Și în legătură cu atingerile? mă întreabă după ce a terminat de notat ceva doar de el știut. Nu am fost niciodată curioasă să văd ce scrie pe acele fișe.

— Cât timp nu sunt luată prin surprindere, nu mai am nicio problemă în a fi atinsă, îi recunosc. Cel puțin când vine vorba de oamenii apropiați, simt nevoia să adaug.

Și așa și este. Am început să mă joc și cu Ethan, iar Eva și Sebastian sunt mai mult decât fericiți că mă pot ține oricând în brațe. Și o fac des! Iar Dante profită de orice ocazie pentru a mă ține la pieptul său. Și pot spune că acela a devenit locul meu preferat din toată lumea.

                Arunc o privire la ceasul de pe perete și observ că ora s-a încheiat deja de cinci minute, dar Arthur nu dă niciun semn că ar vrea să ne oprim. Eu încep să bat nerăbdătoare din picior, știind că Dante a terminat deja programul și cel mai probabil mă așteaptă.