Atinge-mi sufletul

Capitolul 42

Cât de idiot am putut să fiu să o apuc așa de umeri? Normal că avea să se sperie. Poate că și-a făcut curaj să iasă din casă, dar este departe de a se simți confortabil în fața oamenilor. Și recunosc că încă nu știu cum să fac față atacurilor ei de panică. M-am speriat ca naiba când am văzut-o tremurând așa. De fiecare dată mă sperii. Urăsc să o văd așa.

Mă așteptam să țipe la mine, să mă înjure, să mă alunge. Dar Ariel mi-a demonstrat încă o dată că sufletul ei este mai pur și mai blând decât ar putea oricine doar să spere că există. Fata asta nu poate fi reală!

M-a lăsat să-mi deschid inima în fața ei și a ascultat tot ce am avut de spus. M-a ținut de mână și m-a încurajat mângâindu-mi podul palmei cu degetele sale lungi și subțiri. Nu știu cum reușește să mă calmeze doar cu o atingere atât de neînsemnată.

Dar o dau din nou în bară atunci când mă întreabă despre tatăl meu. Am renunțat să-l mai numesc așa în urmă cu mai bine de un an. Cuvântul „tată" mă zgârie pe creier, de aceea palma mea se strânge în jurul celei firave ale șatenei care mă privește cu ochi mari și icnește scurt de durere, făcându-mă să-mi retrag ca ars mâna.

— Îmi pare rău, îi șoptesc. Tatăl meu a dispărut în aceeași seară în care le-am pierdut pe ele, adaug și îmi trec mâna prin păr de câteva ori, lăsându-mă apoi pe spate până mă lipesc de spătarul scaunului.

                   — A...murit? mă întreabă cu vocea tremurată și mă privește atentă, urmărindu-mi mișcările mâinilor cu care îmi ciufulesc constant părul.

                  Oftez și îmi aprind încă o țigară, iar după ce trag două fumuri lungi, continui să vorbesc în șoaptă:

                  — Trăiește. Dar a încetat să mai existe pentru mine în momentul în care a ales să se urce băut la volan în acea seară, fără să se gândească măcar că nu era singur în mașină. A pierdut controlul volanului la doar două străzi distanță de casă, adaug și închid ochii strâns în momentul în care îmi amintesc mormanul de fiare pătate cu sânge.

                   Dar partea din mine care îmi spune că a fost vina mea iese imediat la suprafață, făcând ca starea mea să se înrăutățească vizibil. Îmi duc mâna la față și îmi strâng între degete vârful nasului, frecându-mi mai apoi tâmplele.

Trebuia să plec cu ei la acea nuntă. Însă am considerat că prietenii mei sunt mai importanți și că o noapte în club ar fi fost mai distractivă decât o nuntă la care nu cunoșteam pe nimeni. Așa că au plecat singuri. Nu m-am distrat deloc în acea seară. Am avut tot timpul un nod în capul pieptului, ca și cum simțeam că ceva rău avea să se întâmple.

Dar am văzut prea târziu mesajul de la Hannah în care îmi spunea că tata a băut cam mult și că nu îl pot convinge să ia un taxi. Deja primisem telefonul prin care eram chemat de urgență la spital. Hannah a murit pe loc, iar mama a pierdut lupta cu viața în drum spre spital. Nu m-a interesat să știu nimic despre Jason. Din acel moment, a încetat să-mi fie tată.

                   Aud sunetul scaunului ei tras pe podea, iar în secunda următoare îi simt mâna caldă pe umărul meu, mângâindu-mă încet. Îmi îndepărtează tandru palma cu care îmi acopeream fața și își mută mâna pe obrazul meu, privindu-mă cu căldură. Cedez și îi cuprind talia cu brațele, trăgând-o mai aproape de mine, apoi îmi îngrop fața în abdomenul ei și îmi încleștez mai bine degetele pe spatele ei.

                    Corpul ei se blochează pentru o secundă și o aud înghițind în sec, dar imediat se relaxează și își așează mâinile pe umerii mei, mângâindu-mi pielea până aproape de ceafă și coborând apoi pe spate.