Atinge-mi sufletul

Capitolul 44

    Ariel se dezlipește de mine și mă aștept ca obrajii ei să fie în flăcări din cauza ipostazei în care ne-a găsit fratele ei. În schimb, ea zâmbește larg, iar ochii îi sclipesc de ceva ce pare a fi fericire. Sebastian în schimb, are tot corpul încordat și privește furios cum apuc tricoul de pe jos și îl trag în grabă pe mine.

— Seb, încetează să faci pe durul, îi spune Ariel și se apropie de el, ghemuindu-se la pieptul lui.

E incredibil cum expresia feței cuiva se poate schimba atât de radical într-o perioadă atât de scurtă. În numai o secundă, cutele de pe fruntea lui Sebastian se netezesc, ochii i se luminează, iar linia dreaptă a buzelor se transformă într-un zâmbet larg. Întregul chip i s-a îmblânzit, iar în momentul în care își strânge brațele în jurul ei, până nici postura corpului nu mai pare atât de impunătoare.

— Pune ceva pe tine și vă aștept jos. Masa este aproape gata, zâmbește acum blând și își lipește buzele de fruntea surorii lui.

Chiar înainte să se desprindă din îmbrățișare, își fixează ochii în ai mei și, spre surprinderea mea, îmi zâmbește. Apoi face un semn scurt cu capul, de parcă mi-ar mulțumi pentru ceva anume. Își apleacă capul în dreptul urechii lui Ariel și îi șoptește ceva. Nu aud ce, dar aud chicotitul șatenei. Sebastian iese din cameră, iar Ari se întoarce spre mine și îmi zâmbește cald.

— Sper că îți este foame. Eva obișnuiește să gătească cât pentru un batalion întreg, îmi spune în timp ce își ia o bluză din dulap, apoi o îmbracă.

Eu rămân cu privirea blocată pe ea, zâmbind ca un idiot. E prima dată când o văd pe Ariel în mediul ei natural, și tot pentru prima oară mi se pare că văd în ea o femeie încrezătoare în sine. Îmi place schimbarea asta a ei, iar o urmă de mândrie îmi traversează privirea atunci când realizez asta.

— Oh, scuze, murmură și zâmbetul îi dispare de pe față. Poate aveai alte planuri, adaugă și își pleacă ochii în podea.

Îmi dau seama că a înțeles greșit tăcerea mea, așa că mă apropii de ea și îi cuprind talia cu brațul stâng, iar palma dreaptă mi-o așez tandru pe obrazul ei. Își ridică ochii spre mine, iar eu îi zâmbesc cu căldură. Apoi îmi lipesc ușor buzele de ale sale, bucurându-mă din nou de moliciunea lor. Nu este un sărut pasional, nici unul sălbatic sau plin de dorință. Este un sărut tandru, încărcat de sentimente.

— Mi-ar face plăcere să rămân la masă, șoptesc cu buzele încă lipite de ale ei.

Ea își ridică brațele și îmi cuprinde cu putere gâtul, lipindu-și corpul de al meu.

— Mulțumesc, murmură, apoi se îndepărtează de mine și își strecoară palma în a mea, trăgându-mă spre ieșirea din cameră, și mai apoi pe scări.

Când ajungem în living, mă întreb de cât timp sunt acasă cei doi, căci masa de șase persoane este frumos aranjată și încărcată cu tot felul de mâncăruri care arată și miros demențial. În capătul mesei stă Sebastian, care pare atât de concentrat pe telefonul lui încât nici nu cred că ne-a observat prezența. Ariel mă trage după ea și se așează pe scaunul din stânga fratelui ei, iar eu îl ocup pe cel de lângă ea.

— Ce faceți, porumbeilor? ne întreabă cu un rânjet amuzat pe față, însă fără să ne privească.

— Sebastian, nu mă face să încep să povestesc cum îți petreci serile de duminică, îl atenționează șatena de lângă mine.