Atinge-mi sufletul

Epilog

ARIEL

— Ești sigură că nu vrei să vii cu mine? Mama ar fi mai mult decât bucuroasă să aibă casa plină de sărbători. În plus, gătește cât pentru un batalion de fiecare dată.

— Sunt sigură, Zack. Am alte planuri și oricum, ar fi cam devreme să îți cunosc părinții, nu crezi? chicotesc, iar blondul își dă ochii peste cap.

— Bine, nu mai insist. Am zis că a treia oară e cu noroc, zâmbește și îmi face cu ochiul. În cazul ăsta, ne vedem anul viitor. Crăciun fericit, Ariel!

— Crăciun fericit, Zack!

Fiind ultimul curs împreună, Zack mă îmbrățișează strâns, apoi își ia rucsacul și, după ce mă face să îi promit că îl voi suna pe perioada vacanței, se îndreaptă spre ieșire, iar eu spre sala unde se ține ultimul curs– Istoria Artei.

Nu mi-am imaginat că voi ajunge vreodată să urmez o facultate. Desigur, speram ca asta să se întâmple într-o bună zi, dar părea a fi doar un vis greu de îndeplinit. Am aplicat la Facultatea de Arte din Orlando la începutul verii, însă pe vremea aceea o făcusem doar pentru a vedea dacă aș fi capabilă să primesc un răspuns pozitiv, ținând cont că am studiat de acasă în ultimii cinci ani.

Răspunsul a venit mai repede decât m-am așteptat și spre surprinderea mea, am fost acceptată. Însă tot nu credeam că voi ajunge aici. Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu jumătate de an că voi fi atât de relaxată într-o sală plină de studenți, i-aș fi spus că vorbește prostii. Am crezut mereu că nu voi fi în stare să mă adaptez în societate, să mă simt confortabil în prezența unor străini.

              Dar nu numai că m-am adaptat rapid, ci mi-am făcut chiar și câțiva prieteni. Pe Zack l-am cunoscut încă din prima zi în Orlando. Probabil că păream destul de dezorientată atunci când am ieșit din aeroport, iar el se întâmpla să fie acolo. S-a oferit să mă conducă acolo unde aveam nevoie să ajung. Nu știu dacă am cunoscut vreodată o persoană mai deschisă ca el.

             Deși drumul până la hotel nu a durat mai mult de treizeci de minute, când am ajuns acolo știam deja cam totul despre el. Mi-a propus să locuiesc o perioadă împreună cu el și Rachel, iubita sa, dar nu am putut spune da. În schimb, am acceptat ajutorul lui atunci când s-a oferit să mă ajute să îmi găsesc o garsonieră. Și, spre norocul meu, am găsit una disponibilă chiar în bloc cu ei, destul de aproape de Universitate.

              Am închiriat-o fără să stau pe gânduri, mi-am cumpărat tot ce aveam nevoie și după numai trei zile de când ajunsesem în Orlando, începeam deja o viață nouă.

Sau cel puțin așa mi-a plăcut să cred.

Am avut timp să mă acomodez cu orașul până când au început cursurile, iar în patru luni petrecute aici, am vizitat cam tot ce se putea în Orlando. De departe cea mai plăcută experiență a fost vizita la Disneyland. Pentru o zi, m-am simțit din nou copil.

Dar ceva lipsește. Mă simt incompletă.

Cu Sebastian am vorbit în fiecare săptămână. Și, deși de fiecare dată a insistat să îi zic unde sunt, nu i-am spus. În schimb, i-am zis că am început o facultate, lucru care l-a convins să lase de la el și să nu îmi țină de fiecare dată aceeași morală.

E încă supărat pentru că am plecat așa, dar a înțeles că aveam nevoie de o perioadă să mă regăsesc. Să mă cunosc. Să îmi pun gândurile în ordine și să reușesc să deosebesc ce a fost real în viața mea de ceea ce a fost o minciună. Iar asta nu a fost deloc ușor. Amintirile m-au năpădit ca o avalanșă, iar mintea mea a fost un haos total timp de aproape o lună. Apoi totul a început să se limpezească.