Din iad in Rai și invers

Capitolul 1 Necunoscutul

Perspectivă Maria

Este ziua mea și decid să-mi fac singură un cadou. Un cadou pentru liniștea sufletului meu. Până la vârsta de 21 de ani, am îndurat cât alții într-o viață.
"Îmi e de ajuns, vreau să fug, să fug în lume... oriunde numai aici NU!

Să fug în necunoscut, departe de el, să uit de tot ce-am îndurat ani de-a rândul. Vreau să-mi caut liniștea sufletească, vreau să văd cum se simte iubirea cu adevărat.

Vreau să fug de el, de cel care ar fi trebuit să-mi ofere iubire, alinare și o mângâiere. Dar... în  schimb... am primit suferință.
Căsătoria ar trebui să fie momentul acela magic unde iubirea adevărată prinde viață... ar trebui... Dar, ce se întâmplă atunci când ești obligată să te măriți cu unul mai mare ca tine cu 24 de ani?
Aici a început calvarul meu...

La început a frumos, aveam 16 ani și eram fericită.
Mă bucuram că am scăpat de acasă. Provin dintr-o famile săracă cu mulți copii, eu fiind cea mai mică. O duceam rău acasă, sărăcia și bătăile pe care le primeam zilnic, reprezentau " viața mea. " Nu cunoșteam altceva, nimeni nu mi-a spus că dincolo de sat există o altă lume. Nimeni nu m-a învățat ce înseamnă iubirea, îmi famile îmi lipsea enorm iubirea părinților mei.

Aveam o perspectivă total diferită despre viață față de-a celor de vârsta mea.
Am fost obligată să mă mărit, la început asta reprezenta o cale de a scăpa de acasă, credeam că voi scăpa de bătăi și de sărăcie, dar orice minune durează puțin.

M-am trezit prizonieră într-o casă, într-o căsnicie și într-o viață pe care o detestam. Nimic nu era schimbat de viața pe care o duceam înainte... bătăile erau aceleași.
Eram doar un copil... n-aveam putere să mă opun sau să răzbesc în fața lor, ei mi-au decis soarta.

Mi-au decis soarta până azi. Azi e ziua mea, mă simt puternică și încrezătoare, azi simt că pot însfârșit să-mi iau viața în propriile mâini și să plec, să plec în necunoscut. Am un punct de unde să plec și mă duc unde văd cu ochii, plec oriunde mă îndreptată vântul.

Mă numesc Maria și vreau o viață nouă, una plină de iubire.
Prind momentul că sunt singură acasă, îmi  iau un ghiozdan, deschid șifonierul și îmi iau câteva haine, îmi tremurau mâinile pe ele " Nu pot să cred că fac așa ceva! " Îmi iau buletinul, îmi pun ghiozdanul în spate  și merg încrezătoare spre ușă.

Fug, fug cât pot de repede, fără să privesc în urmă, fug cu toată suferința pe care am îndurat-o. Fug și nu mă mai întorc nici " moartă"  înapoi.