Din iad in Rai și invers

Capitolul 29 Rămâi...te rog!

În ziua următoare, mi-a fost greu să părăsesc apartamentul, îl părăseam definitiv! Îmi simțeam inima grea și mă durea sufletul, știam că n-o să mă mai întorc vreodată...

Am mers la muncă, am anunțat șefii că plec, mi-am luat la revedere la de colegi. Eram gata de plecare.
Ștefan mă vede și se apropie de mine, a încercat să mă pupe, dar eu am refuzat, în momentul ăla am simțit că ceva din mine s-a rupt...

Ies în curtea fabricii, mergeam grăbită, când îl aud pe Ștefan:

- Maria!

Mă întorc și îl privesc cum aleargă spre mine. Avea ochii plini de lacrimi și îmi spune:

- Unde te duci, măi fată? încerca să zâmbească în colțul gurii

- Plec Ștefan! Plec!

- Nu poți rezista fără mine...

Lacrimile îi crug șiroaie și se opresc sub barbă.

- Ba da pot! Ai să vezi! îi spun

N-am putut rezista, lacrimile îmi invadaseră ochii și am izbucnit în plâns.

- Nu poți, Maria! Nu poți! Unde te duci... îmi răspunde el printre suspine

Plângeam amândoi, ca doi copii... Mi se rupea sufletul bucată cu bucată. Îl iubeam, îl iubeam așa de tare, dar dorința de a-i demonstra că pot trăi fără el este mult mai mare.

Perspectivă Ștefan
^
Plângea în fața mea, plângea precum un copil mic. Lacrimile îi mărturiseu iubirea pe care mi-o purta... Îmi rupea sufletul în mii de bucăți, ea plecă de lângă mine, mă lasă al nimănui. Mă lasă în trecut, vrea să uite de mine... Mă vrea o simplă amintire!
Îi spuneam că ea nu poate trăi fără mine, dar defapt eu sunt cel care s-ar topi de dor în lipsa ei... "Ce sunt eu fără tine, Maria?"

Perspectivă Maria
^
Te rog din suflet  dă-mi doar un motiv să rămân! I. Impune-te! Fă ceva... Te iubesc, te iubesc.... cum n-am iubit pe nimeni niciodată și nici n-am să iubesc!

Perspectivă Ștefan
^
Spune-mi că mă iubești și îți jur că vom lua totul de capăt... Te iubesc așa de tare...

Perspectivă Maria

Plângeam amândoi fără oprire. Dar n-am făcut niciunul nimic, mi-am întors spatele și am plecat, l-am lăsat în urma mea să-mi privească pașii. Mă simțeam ca în "iad", simțeam cum îmi arde inima. Când îl iubeam pe el, am simțit pentru prima dată ce însemnă să fi fericită, am simțit ce înseamnă să iubești și eram ca în " Rai".
Acum simt doar lacrimi amare...

Le-am simțit tot drumul până la Alin. Am intrat în casă și am început să despachetez, mă ajuta mama lui. Mai aveam puțin și îmi plângeam de milă. Fără să vreau m-am trezit legată de o altă famile pe care nu o consideream a mea...doar din orgoliu. M-am trezit cu un loc nou de muncă... M-am trezit într-un coșmar.

Îmi scot din geamantan, pantofii mei preferați, iar în ei găsesc un bilet mic pe care scria:

" Te iubesc și te voi iubi, cum n-am iubit pe nimeni niciodată! Voi fi mereu lângă tine, dacă ai nevoie de mine, să mă chemi, că voi veni oricând, oriunde, la orice oră! "

Nu-mi pot stăpâni lacrimile și plâng fără oprire strângând biletul la piept. Ies din casă și fug în drum cu telefonul în mână și apelez numărul lui.

| Maria: Vino să mă iei, vino să mă iei!
| Ștefan: Unde ești? Spune-mi unde să vin!
| Maria: Vino acum!
| Ștefan: Am plecat acum vin după tine!

În telefon se auzea pe fundal zgomotul unui motor, a pornit mașina, venea după mine.
Nu mă puteam opri din plâns, când îl văd pe Alin că vine după mine. A reușit să mă convingă să merg cu el. Îmi scot telefonul din buzunar și îi dau mesaj lui Ștefan:

📩
| Maria: Nu mai veni!

N-am primit niciun răspuns...