Din iad in Rai și invers

Capitolul 18 Am învins moartea!

Perspectivă Ștefan

Maria a intrat de urgență în operație. Mă plimbam pe holul spitalului și plângeam precum un copil mic. "Ea e tot ce-mi doresc! Viața nu are sens fără ea... "
Îmi amintesc și acum de prima zi când am văzut-o, era o fată simplă și retrasă, avea tot timpul lacrimi în ochii. Îmi doream așa de mult s-o văd zâmbind. Acum îmi e teamă că nu va mai putea zâmbi vreodată, operația e extrem de periculoasă sunt șanse de 2% să îmi revină...
Doctorul iese din sala de operație și îi spun:

- Spuneți-mi că o să fie bine!

- Facem tot ce putem... îmi spune doctorul

- Vă implor, fac orice, vă dau câți bani vreți!

- Este o operație dificilă... Sunt mari șanse să nu scape...

- Vă rog din suflet... salvați-o!

- Nu pot să-ți dau speranțe!

Doctorul pleacă iar eu rămân singur pe hol. Dau buzna în sala de operație și strig:

- Salvați-o, vă rog! Vă dau orice!

O asistentă
- Ieșiți afară!

- Salvați-o! O să mor fără ea!

O asistentă
- O să chemăm paza!

- Vă rog din suflet!

Sunt luat pe sus de doi paznici și părăsesc sala de operație. Eram disperat! Aș fi făcut orice pentru ea, dacă era posibil să-i dau viața mea, i-aș fi dat-o fără să clipesc.

-De ce ea și nu eu?!

După ore de așteptare, în care n-am băut nici măcar o gură de apă, iese doctorul, având o față liniștită.

- Este bine, nu-i așa? Este bine? Spuneți-mi că e bine!

- Fata asta e luptătoare! A învins moartea!

Am reacționat din instinct ai am îmbrățișat medicul cu putere repetând în continuu:

- Mulțumesc! Mulțumesc!

- Dar... ce e mai rău, acum începe... îmi spune doctorul

- Ce vreți să spuneți?

- Va trebui să ia totul de la zero. Nu mai știe să vorbească, nu mai știe să meargă și are nevoie de recuperare. Sunt șanse mari să nu-și revină complet. Poate dura ani...

- N-am s-o las singură, am să fac tot ce pot!

Doctorul mă bate pe umăr:
- Dumnezeu o iubește! N-am întâlnit așa ceva în toți anii mei de carieră. A învins moartea, deși avea puține șanse să trăiască! Acum are nevoie de ajutor să-și revină. Îți urez noroc...

- Pot s-o văd?

- Doar pentru 5 minute, are nevoie de odihnă.

- Nici nu-mi trebuie mai mult... îi răspund

Intru în sală și privesc cum doarme în pat micul meu înger. Mă apropii de ea și îi sărut mâna. Ea este încă inconștientă.

- Știai că te iubesc și n-ai vrut să mă părăsești! Acum n-o să te părăsesc nici eu. Vom trece peste toate împreună! Îți promit!

O lacrimă îi curge pe obraz, de parcă ar fi auzit tot ce i-am zis, iar ea îmi dă un semn. Știam că e imposibil să mă audă, dar eu asta credeam.

O asistentă
- Domnule, vă rog să ieșiți, pacienta are nevoie de odihnă!

Mi-am petrecut zilele pe holul spitalului, n-am putut să dorm sau să mănânc. Eram doar recunoscător că ea trăiește.