Din iad in Rai și invers

Capitolul 14 Vino lângă mine

Au urmat trei zile foarte grele pentru mine,  ne-am tot evitat. Era totul exact ca la început când nu ne cunoșteam. Eram doi străini, mi-a dovedit cât de puțin însemn pentru el, nu-mi arunca nicio privire. Mă durea sufletul, îl iubeam, dar tot nu i-aș fi zis, " Oare dacă știa, uita de acea ceartă? "
Eram nevinovată, nu consideram că am  greșit cu ceva, el trebuia să vină la mine, nu eu la fel, " Dar dacă amândoi așteptăm acelaș lucru, cine face primul pas? "

Încep să-l caut cu privirea, speram doar să-l văd puțin ca să-mi alin dorul. Îl văd e chiar în fața mea, ne privim fără cuvinte. Tăcerea e apăsătoare.

- Ce face cel care îți e ca un frate? vorbește el într-un final

- Mi-aș dori să ai măcar un gram de încredere în mine. Mi-ai dovedit cât de puțin mă cunoști. Nici măcar nu mă iubești...

- Ba da! Te iub...

- Adio!

Mă întorc cu spatele înainte ca lacrimile să-mi invadeze ochii.

- Maria! strigă el după mine

Mă îndepărtez de el cu pași repezi, lăsându-mi ochii să se transforme în oceane de lacrimile, sufocându-mă de durere. Nu știam ce grea e iubirea, nu știam cât doare neîncrederea celui iubit dar am aflat... " Nu pot scăpa din infernul suferinței mele! " Am pătimit destule, vreau doar o pauză și-o fărâmă de iubire de la el.

Prin fuga mea disperată de el, dau peste Stela.
- Ușor, Maria! Aproape mai dat jos!

- Eu... Eu...Scuze! iar lacrimile îmi ajung pe obraji

Stela mă strânge tare în brațe și îmi șterge lacrimile.
- Lasă vorbele să iasă! Spune-mi ce e cu tine?

- Mă ucide neîncrederea lui!

- Îl iubești, spune-i!

- Nu pot!

- Maria, ce nu spunem la timp nu mai putem spune niciodată...

- Mai bine plec! îi spun și mă îndepărtez de ea

Stela nu mă înțelegea, cum să-i spun lui Ștefan ce simt dacă rămân fără glas, îmi e teamă.

Așa mi-am petrecut toată ziua la muncă. Munceam printre lacrimi.
Când mi-am terminat tura, m-am schimbat, mi-am strâns lucrurile și mă grăbesc să plec. În fața mea apare el:

- Haideți ieșiți mai repede!

Las capul în jos și dau să trec pe lângă el

- Maria are reclamații și o să meargă cu mine în birou!

- Dar ce am făcut? îl întreb surprinsă

- Ai foarte multe reclamații. Haide în biroul  meu!

Îl urmez fără cuvinte. " Și eu care am crezut că vrea să-mi vorbească. " Știam că nu are rost să-i spun ce simt, m-a părăsit la prima ceartă, tot ce mi-a spus au fost minciuni. Doar minciuni!
Ajungem în birou și îl privesc cum se așează pe locul său, punând coatele pe masă.

- Stai jos! îmi spune în timp ce-mi face semn să mă așez

- Ce reclamații am? îi spun în timp ce mă așez

- Una singură! se ridică și merge spre ușă

- Care e? Îl întreb fixându-mi privirea pe el

Ștefan scoate cheia din buzunar și încuie ușa, aruncându-mi un zâmbet.

- Ce faci ești nebun? îl întreb furioasă

- Da...

- Lasă-mă să plec!

- Nu vrei să ști ce reclamație ai?

- Ce reclamație?

- Am auzit niște cuvinte urâte din gura ta azi. Cum poți să-mi spui "Adio" pe motiv că nu te iubesc. Nici nu ști ce simt pentru tine!

- N-ai încredere în mine. Nu am ce căuta aici! îi spun răstit

- Ai dreptate! Haide, scoate cheia din buzunarul meu și pleacă!

Îl privesc încruntată și îmi fixez mâna în buzunarul lui de la blugi, apucând cheia. El începe să râdă și mă prinde de mână strângându-mă!

- Auu! Mă doare! îi spun

Mă ține strâns de mână și îmi cuprinde obraji cu cealaltă mână forțându-mă să-l privesc.

- Tu nu-mi spui mie " adio"!

- Dă-mi drumul, prostule!

El începe să râdă. Mă sărută apăsat fără să țină cont de vorbele mele. Încerc din răsputeri să mă eliberez din brațele lui, dar fără rezultat. Sunt cuprinsă de emoții și de sentimente și simt cum mă topesc în brațele lui, iar parfumul său îmi invadează simțurile.

- Te iubesc! îmi spune el la ureche

- Parcă nu aveai încredere în mine! îi răspund

- Sunt doar puțin gelos...

- Puțin?!