Din iad in Rai și invers

Capitolul 28 Decizia finală

Perspectivă Maria

A doua zi am aflat de la Alin că urma să plece în orașul lui, chiar azi.

- O să vii cu mine? mă întreabă Alin

- Nu știu!

- Avem o relație frumoasă... Te rog, vino cu mine!

- Am nevoie de timp să mă gândesc! îi răspund

- Eu plec azi! Poți veni când vrei, eu nu te presez...

Nu știam ce să fac... N-aș fi plecat de lângă Ștefan, pe el îl iubeam!
Îl ajut pe Alin să își facă bagajele, după care pleacă.

-Să-mi spui dacă vrei să vii... îmi spune el

-Îți spun!

Eu m-am dus la muncă și mi-am văzut de treabă când, îl văd pe Ștefan:

- Bună! Te ajută cu ceva sau îl chem pe iubitul tău?

- A plecat! îi răspund scurt

- Adică te-a părăsit?!

- Nu! A plecat în orașul lui și o să merg și eu mâine!

El începe să râdă cu poftă:
- Ce să faci?! Tu nu poți trăi fără mine nici două zile!

- Vrei să vezi că pot?

- Da, da... sigur!

Îmi întoarce spatele și pleacă râzând. Acum eram mai hotărâtă ca oricând să plec. Orgoliul meu era mult prea mare, mi-am dorit din suflet să-i demonstrez că pot trăi fără el.

Perspectivă Ștefan

Nu-mi venea să cred că ea m-ar părăsi, de tot, pentru el... Era așa hotărâtă, știam că nu glumește, o cunoșteam destul de bine. Mi-aș fi dorit din suflet să își de-a seama cât de mult o iubesc și să rămână cu mine. N-am îndrăznit să merg la ea și s-o opresc... Îmi simt sufletul cum urlă, îmi trec mii de amintiri prin minte. Îmi era imposibil să cred ca aș putea rămâne doar cu amintirele...

Perspectivă Maria

Ce rost mai au părerile și regretele acum?
Ce rost mai au sentimentele când nu putem răspunde pentru ele...

Am plecat acasă cu gândul să-mi împachetez lucrurile. Nu știu cum, sau de unde, dar Ștefan a aflat și m-am trezit cu le un ușa camerei. Stătea rezemat de tocul ușii, ținând mâinile încrucișate și mă privea pierdut în gânduri.

- Hai mă, Maria! Chiar pleci?

- Nu se vede? îi răspund indiferentă

- Ce-ai, Maria? N-ai cum să pleci! Nu poți trăi fără mine!

- O să-ți demonstrez că pot!

-N-ai rezista o zi fără să mă vezi! îmi spune el râzând

- Vrei să vezi că eu mă mărit și fac și un copil? Dă-te, că am ceva de luat din bucătărie. Să pleci până mă întorc eu!

Imi iau lucrurile din bucătărie și revin în dormitor, unde Ștefan era tot acolo. Îi spun revoltată:

- Tot aici ești? Ce faci îmi admiri pantofii?

Mă privește tăcut, avea lacrimi în ochi. Simțeam că trebuie să oprească cumva toată nebunia asta, dar n-aveam putere. L-am privit doar cum pleacă...