Din iad in Rai și invers

Capitolul 17 Ce e cu mine?

A trecut o lună de la mica noastră vacanță, timp în care el a avut grijă să se ocupe de mine, m-a scos în lume si m-a învățat să mă comport. Dar în ultimul timp mă simt foarte rău, am tot leșinat de câteva ori, iar el încă nu știe nimic.

- Iubito!? mă strigă el

- Sunt în bucătărie!

- Vino puțin am ceva pentru tine!

Ies din bucătărie si îl văd pe el cum stătea în fața mea cu o cutie.

- Ce ai acolo?

- Deschide, eu nu-ți spun nimic...

Mă apropii de el, îi iau cutia si mă așez pe canapea punând cutia în poală. O deschid, iar înăuntru este o rochie roșie. Rămân uimită și îmi înghit cuvintele. El se apropie de mine si îmi ridică bărbia cu două degete făcându-mă să-l privesc în ochi.

- Să mergi si în dormitor și să-mi spui dacă îți place ce găsești pe pat. îmi spune el.

Îl primesc uimită și zâmbesc în colțul gurii. Intru în cameră, iar pe pat găsesc un trandafir portocaliu. Îl iau, mă așez și îi inspir parfumul, simțeam o fericirea și o împlinire, greu de explicat.
Dau să mă ridic dar simt cum mă cuprinde din nou acea amețeală, singurul gând era să nu leșin iar și să-l sperii pe Ștefan. Vreau să merg spre ușa cu pași mărunți încercând să-mi revin treptat.
Reușesc să ies, iar el stătea în mijlocul camerei, purtând un zâmbet larg, care mă făcea să mă topesc de dragul lui.

- Îți place? mă întreabă el

- Îmi place foarte mult!

- Am făcut rezervare la un restaurant. Vrei să mergem?

- Desigur!

- Dar, vreau să îmbraci rochia primită de la mine!

- Desigur! îi răspund

În drum spre restaurant am văzut în vitrina unui magazi, un palton roșu. M-am îndrăgostit pe loc de el, dar nu m-am oprit să-l iau. Ștefan nu m-ar fi lăsat pe mine să-l cumpăr, l-ar fi cumpărat el pentru mine, dar n-am putut să-l cer, a făcut destule pentru mine.

La restaurant el a avut grijă să folosesc tacâmurile corecte. De la el am învățat și bunele maniere, chiar s-a ținut de cuvânt când mi-a zis că se va ocupa de mine.
Fericirea n-a durat mult pentru mine, încep să mă simt din nou rău.

- Trebuie să merg până la baie...

- Te simți bine? mă întreabă el

- Da...

Mă sprijin puțin de masă și mă ridic. Ajung la baia restaurantului și mă spăl puțin pe față, nu știu ce e cu mine, dar mă simt de parcă îmi fuge pământul de sub picioare, iar vederea mi se întunecă. Îmi revin foarte greu de data asta, dar n-am îndrăznit să-i spun lui Ștefan, îmi era teamă că se va îngrijora.
Merg la masa noastră iar el mă privește îngrijorat și îmi spune:

- Hai să mergem acasă! E clar că nu te simți bine...

- Sunt bine!

- Haide, mergem acasă!

Se ridică de pe scaun și mă apucă ușor de talie. Când am ajuns acasă el mi-a pregătit un ceai, iar după am adormit imediat.
A doua zi, eu m-am trezit târziu, n-am auzit alarma telefonul, iar el m-a lăsat să dorm. Mă ridic ușor din pat și merg în bucătărie să-mi beau cafeaua, el era deja acolo.

- Bună dimineața! Cum ai dormit?

- Am dormit bine...

Pe masă văd o cutie împachetată frumos.
- Ce e în cutie?

- Nu știu... îmi spune el zâmbind în colțul gurii

Deschid cutia și văd acel palton roșu din vitrina magazinului, mă emoționez și încep să plâng. El se ridică de pe scaun  și mă îmbrățișează strâns.

- Credeai că n-am văzut că îți place?

- Dar cum? îl întreb

- Sunt mereu cu ochi pe tine! îmi spune și mă sărută pe frunte.

Îi adoram aceste, mici gesturi. Avea grijă să mă facă fericită. Pentru moment am uitat de stările mele de rău, dar au revenit și fug la baie fără niciun cuvânt.

Perspectivă Ștefan

O văd pe Maria cum fuge la baie, iar eu o urmez și rămân la ușă.

- Maria, te simți bine?

- Sunt bine!

- Eu cred că trebuie să mergem să-ți faci niște analize.

- Nu-i nevoie! apare ea în fața ușii. Sunt bine! Trebuie să plec la muncă.

- De ce nu îți iei liber azi?

- Nu-mi iau liber!

- Cred că nu ești în " apele tale" azi...

- Off! Ți-am zis să te dai, vreau să merg la muncă!

Mă îndepărtez să-i las cale liberă. Era clar că ceva nu e bine, dar cum aș fi putut s-o ajut dacă ea nu-mi dă voie?

- Am plecat! Te iubesc! îmi spune ea în fugă

- Și eu te....

Nu apuc să termin că ea iese trântind ușa. Simțeam că ceva nu e bine. " Dacă nu vrea să mă lase s-o duc la medic, am s-o ajut în alt fel. " Încep să fac curat și să gătesc ceva pentru ea, măcar s-o surprind plăcut dacă tot nu mă lasă s-o ajut.
Primesc un telefon
📲

|Un coleg: Ștefan...
|Ștefan: S-a întâmplat ceva?
|Un coleg: Maria a leșinat și a fost dusă de urgență la spital.
|Ștefan: Nu pot să cred așa ceva...

Perspectivă Maria

Mă trezesc pe patul de spital. Nu-mi aduc aminte nimic, înafara faptului că am leșinat. Mă uit prin tot salonul și îl văd pe Ștefan care se apropie de mine și mă mângâie pe cap.

- De ce nu mi-ai spus că e atât de grav? îmi spune cu lacrimi în ochi

- N-am vrut să te îngrijorezi...

- De ce nu mi-ai spus? De ce? Puteam să facem ceva din timp...

- Dar ce am?

- Te lămuresc eu!

Intră un doctor în salon având niște foi în mână
- Ți-am făcut niște teste, niște analize cât timp ai fost inconștientă

- Ce am, domnule doctor?

- Datorită unor lovituri, mai vechi, la cap... ai un chiag de sânge pe creier!

Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Bătăile din trecut și-au spus cuvântul.