Din iad in Rai și invers

Capitolul 25 Ai încredere în mine?

Merg la fabrică, fără niciun chef de muncă. Alin era convins de ideea că noi formăm un cuplu, dar n-am oprit acest lucru, am continuat jocul.

Eram nevoită să-l privesc pe Ștefan, în orice minut, cum le făcea ochi dulci colegelor, iar apoi venea la mine să mă enerveze:

- Hai mai repede, Maria, că rămâi în urmă!

- Stai liniștit! îi răspund indiferent

- Te-am deranjat cumva?

- Încă mă deranjezi!

- Scuze, nu vreau să se supere iubitul tău! îmi răspunde ironic și pleacă

Toată ziua l-am privit pe el cum se plimbă de colo - colo și de-abia așteptam să plec acasă. M-am schimbat cât am putut de repede și am plecat.
Când credeam că am un moment de liniște primesc un telefon neașteptat:

📲
| Ștefan: Hai cu mine să ne plimbăm!
| Maria: Ești nebun? Unde să merg? Eu ce îi spun lu ăla?
| Ștefan: Hai, Maria! Măcar odată în viață ai încredere în mine...
| Maria: Off...
|Ștefan: Vin imediat la tine!

Imi închide telefonul, iar eu mă grăbesc să-l sun pe Alin:
📲
|Alin: Da, iubita mea!
|Maria: Ști...sunt foarte obosită. Nu putem ieși în seara asta! Vreau să dorm!
|Alin: Nici o problemă!

Închid și mă îmbrac cât pot de repede, Ștefan era deja în fața blocului. Ies în grabă afară și intru în mașină, iar el pornește imediat.

- Unde vrei să mergem? îl întreb

- Ai să vezi! Ai încredere în mine!

Am rămas tăcută tot drumul. Când am coborât mi-am dat seama că eram din nou în acel loc înalt, de unde se vede tot orașul.

- Suntem din nou aici... îi spun cu lacrimi în ochi

- Da, știam că îți place locul ăsta!

Se apropie de mine și mă sărută apăsat. Simt cum sărutul lui îmi ajunge până în vârful degetelor de la picioare. După acest sărut eram sigură că totul se va schimba intre noi. Îmi era dor de el...
El se oprește brusc și mă privește cu dispreț.

- Niciodată n-o să mă mai culc cu tine, că știu că te-ai culcat cu ăla!

- Nu m-am culcat cu nimeni! încep să mă răstesc

- Daa.. Iar eu sunt prost să te cred...

- Oricum plec, n-o să mai conteze părerea ta!

El începe să râdă:
- Ce să faci? Unde să te duci, mă tu?

- Plec cu Alin la el în oraș!

- N-ai cum să pleci! Nu poți trăi fără mine!

- O să-ți dovedesc că pot!

Mă enervez și urc în mașină trântind ușa. N-am vorbit tot drumul cu el, uram faptul că, crede că eu nu pot trăi fără el! Simțeam că trebuie să-i dovedesc cu orice preț că pot și fără el. Dorința de a demonstra ceva era mult mai mare decât iubirea pe care i-o port.

Am coborât din mașină și am mers în apartament cât am putut de repede. Simțeam că pot izbucni în plâns în orice secundă. Nu voiam să vadă cât sufăr, trebuia să rămân tare în fața lui.