Din iad in Rai și invers

Capitolul 3 Eroul meu

Părăsesc fabrica și mă îndrept spre băncuța pe care îmi petrecusem ultimele două săptămâni. Am avut mare noroc că n-a plouat.
Stăteam și mă gândeam dacă aș avea vreodată un loc căruia să-i zic acasă " Cred că e un vis îndepărtat mie"

Se lasă seara, stelele păreau niște mici beculețe, iar eu tot sub cerul liber. Tresăream de frică după orice zgomot mărunt, trăiam într-o spaimă continuă. Îmi uram viața, nu-mi aduc aminte să fi avut clipe de bucurie. Am uitat ce înseamnă să zâmbești, iubirea îmi e străină, și fericirea la fel.

Ce rost are să trăiești dacă n-ai nimic pe lume pentru care să te bucuri. " Niciunul, nu are niciun rost! " Decid să-mi pun capăt zilelor, în speranța că pe cealaltă lume va fi mai bine.

Mă îndrept spre podul din apropiere, îmi iau " inima în dinți " mă urc pe el și privesc în jos, părea așa de adâncă apa. " Ce o să mă chinuii până mă înec! "

Ochii mi i-am închis, am tras aer în piept și mă pregătesc să sar, dar ceva s-a apropiat de piciorul meu, era un mic năsuc umed.
Deschid ochii iar în fața mea apar doi câini mari însoțiți de un bărbat. Frica punea stăpânire pe mine, " Ce urma să se întâmple, oare ce vrea de la mine? "
Bărbatul se apropie de mine și mă trage de mână. Am început să țip și să mă zbat.

- Nu-ți fie frică, sunt pompier! îmi spune el

- Și ce vrei de la mine? îl întreb nervoasă

- Vreau să-ți salvez viața!

- Eu vreau să mor!

- Ești tânără, ai toată viața înainte. Ce te determină să faci una ca asta?

- N-am niciun rost pe lume! N-am pentru ce să trăiesc... îi spun și izbucnesc în lacrimi

- Liniște-te! Așa ceva e imposibil!

- Ce ști tu? Nu ști nimic!

- Știu că nu trebuie să-ți iei viața. Nu ăsta e singurul mod de a scăpa de tot! Ai încredere în tine, tu poți să treci peste, tu poți să faci orice. Crede-mă viața e frumoasă, ești tânără. Vei găsi o cale să ieși din impas. Când crezi că toate ușile ți s-au închis, tocmai atunci ți se deschide o portiță. Fă-ți viața frumoasă, fă-o așa cum vrei tu.

Nu mai aveam cuvinte, doar lacrimile nu încetau să curgă. Am plecat fără să spun un cuvânt, dar îi mulțumesc în sinea mea că a intervenit la timp. Poate chiar am o șansă în viață, poate o să am un scop pentru care să trăiesc