Din iad in Rai și invers

Capitolul 15 Ziua mea

Au trecut câteva săptămâni de la acea ceartă urâtă, iar lucrurile au reintrat în normal, eram un cuplu ca oricare altul.
Îmi petrec seara de 24 iulie acasă la el. Stăteam pe canapea și ne uitam la un film. El se pune capul în poala mea gemând și zâmbind. Îl privesc și mă joc cu mână în părul său blond.

- Ce planuri ai de ziua ta? mă întreabă el

- Nici unul, o să fie o zi ca oricare alta. Mi ai pregătit vreo surpriza?

- Nu, doar întrebăm și eu așa...

M-a pus puțin pe gânduri cu aceată întrebare, dar nu mi-am " bătut prea mult capul " cu asta. Toată seara am fost înconjurată de sărutările lui. Aveam parte de iubire si de fericire din belșug.

28 iulie
Azi e ziua mea. Avem cel mai cuceritor zâmbet pe chip, nu-i de mirare, m-am trezit cu un mesaj dulce de el.
Îmi încep munca, încrezătoare.

Colegii:
- La mulți ani, Maria!

- Mulțumesc!

- La mulți ani, draga mea prietenă! îmi urează Stela

- Mulțumesc!

- Ce gesturi frumoase îți face iubitul tău... îmi spune ea zâmbind

O privesc uimită, iar ea îmi face semn către masa unde controlam piesele.
Un buchet mare de trandafiri cu 23 de fire, exact vârsta mea. Zâmbesc și nu-mi pot stăpânii lacrimile.

- Ce frumos! îmi spun cu voce tare

- Ai și un bilet! îmi spune Stela.

Îl iau și îl citesc în gând

"Azi îți dăruiesc flori
Mâine zburăm printre nori
Tu mică visătoare
Ești cea mai frumoasă floare"

- Vreau să citesc și eu! îmi spune Stela în timp ce îmi trage biletul din mână.

Eu fac o față speriată și emoționată, dar n-am timp să reacționez, că ea deja îl citește.

- Iubitul tău este un romantic incurabil!

O colegă
- Ce buchet frumos! De la cine e?

- Nu știu, era aici când am venit! îi răspund

Colega
- Să ne dai de veste când afli!

Toți mă întrebau de la cine e buchetul de trandafiri superbi. Dar preferam să țin totul secret.
Mi-am petrecut dimineața vorbind prin mesaje cu el.

📩
|Ștefan: Neata! Ce faci? Azi când ajungi acasă, vreau să ai un bagaj, făcut în maxim jumătate oră
|Maria: Ok!

" Unde vrea să mă ducă ăsta? " Îmi tot repetam în gând, dar nu găseam răspuns. Nu mi-a spus nimic de vreo excursie sau de vreo plimbare mai lungă. Am acceptat oricum, având încredere deplină în el.

Când am ajung acasă îmi fac un bagaj și plec fără să știu unde...plec de nebună cu el. Nu cunoșteam drumul, nu știam unde mergem, dar aveam ceva vreme de când mergeam. Nici nu m-am putut bucura de călătorie din cauza întrebărilor din minte. " Oare unde mă duce? "

- Unde mergem? Îl întreb într-un final

N-am primit niciun răspuns, doar m-a privit și mi-a zâmbit. Mă enerva tăcerea lui, mă ținea în suspans. Eram aproape de intrarea în Mamaia, văd Marea și încep să țip:

- Vaiii! Nu cred, sunt la mare! Vreau să ies acum, acum!

Era prima dată în viața mea când am văzut Marea, era ca un vis devenit realitate, de parcă el mi-ar fi citit gândurile. Nu știam cum să deschid ușa mai repede, aș fi spart și geamul, doar să ajung mai repede.

- Ai răbdare, ajungem imediat! îmi spune el