Din iad in Rai și invers

Capitolul 2 Unde merg

Sunt în stradă, nu știu unde mă duc, dar sunt liberă, " liberă ca pasărea cerului".
Acasă la părinți nu am ce să caut, nu m-ar primi, m-ar bate și m-ar trimite înapoi.

Cel puțin aveam un loc de muncă, cât de cât stabil, lucram într-o firmă mare.
Îmi începeam munca iar după ce terminam mergeam din nou în stradă, mi-am găsit o băncuță pe care să dorm. Eram în stradă dar măcar nu era nimeni care să mă lovească.
Așa mi-am petrecut două săptămâni.

Azi merg din nou la muncă, merg cu capul în jos, ca de obicei. Aveam mereu privirea încruntată. Îmi e teamă de oameni, iar în bărbați nu am încredere, ei sunt groaznici.
Îmi văd de treaba mea, iar un coleg se apropie de mine.

Colegul:
- Bună, Maria! Poți să mă ajuți cu...

- Ce dracu vrei de la mine?

Colegul:
- Vreau să-mi ți puțin locul mâine...

- Nu fac nimic pentru nimeni!

Colegul se uită speriat la mine si pleacă. De ce ar fi altfel? Nu știam să mă comport, mai mult mormăiam decât să vorbesc.
Eram pur și simplu " o sălbatică ".
Știam doar că trebuie să țin oamenii cât mai departe de mine. În pauză îmi căutam un colțișor al meu unde să stau refugiată până începeam munca.

Stăteam în colțișorul meu, evitând pe toată lumea, dar apare Stela, prietena mea, ea era singura pe care nu-mi doream s-o evit. Ea îmi era dragă, mereu avea grijă de mine. Era singura care știa prin ce trec.

- Hei! Ce faci? îmi spune ea

- Stau! Tu?

- Îți e foame? Am o porție în plus.

Nu spun nimic, doar dau din cap.

- Super! Hai să mâncăm! îmi spune ea încântată

O urmez până în sala meselor, ea scoate mâncarea pe masă, totul arăta delicios si îmi era extrem de foame. Mă înfrup cu poftă din mâncarea ei, mâncam de parcă eram pe " vremea foametei "

- Ușor, fato! O să te înneci! îmi spune ea îngrijorată

- Mmmm... Totul e atât de bun! vorbesc cu gura plină, scuipând mâncare peste tot.

Stelia ia șerveț și se apropie de mine, iar eu mă retrag speriată.

- Vreau doar să te curăț... îmi spune ea

O privesc, avea privirea blândă. Se apropie ușor de mine cu șervețelul și mă șterge la gură. Nu aveam încredere în nimeni, dar ea, cu privirea ei blândă mă făcea să am încredere. Mereu lua la ea o porție de mâncare în plus pentru mine, avea grijă să nu rămân flamandă, dar totuși nu știe că n-am unde să stau, îmi e rușine să-i spun. " ce va crede despre mine? " Îmi era teamă că o să creadă că profit de bunătatea ei.

Mi-am terminat munca, mă schimb, îmi iau " la revedere " de la Stela și merg din nou în drum. " Am noroc că nu plouă... "