Din iad in Rai și invers

Capitolul 10 Nimeni nu-i ca ea

Perspectivă Ștefan

Acasă mă simțeam ca "pe ace" în gândul meu era doar ea, trebuia s-o văd, trebuia să fac ceva. Am sărutat mii de fete dar niciuna nu săruta ca ea, niciuna n-a reușit să-mi strecoare fiori pe șira spinării, niciuna nu-i ca ea. Orice aș fi făcut, Maria, se plimba lent prin mintea, printr-un singur sărut a făcut din mine o marionetă dispusă să-i urmeze ordinele.

Atunci mi-am amintit de prietena ei, Stela, cu siguranță ea putea să mă ajute să iau legătura cu Maria. O sun!

📲
| Stela: Alo!
|Ștefan: Stela, mă poți ajuta cu ceva?
|Stela: Sigur!
|Ștefan: Vreau numărul, Mariei!
|Stela: Ti-l dau acum... 07######45
|Ștefan: Mulțumesc!

Perspectivă Maria

Fiind seară, aveam timp liber pentru cumpărături, fiind o fire mai pofticioasă, am mers să-mi cumpăr, căpșuni și ananas. Mă tot plimbam prin market să caut ceva ce m-ar putea tenta să mai cumpăr, dar nimic n-a fost pe gustul meu și părăsesc magazinul. Eram destul de concentrată la drum, aveam puțin de mers până acasă. Încercăm să-mi țin mintea departe de orice gând care mi-ar putea strica seara. Dar am avut ghinion... îmi suna telefonul:

📲 07########

| Ștefan: Bună, Maria!

Am rămas fără cuvinte, îmi pierdusem vocea și nu-mi găseam cuvintele. " Ce vrea și ăsta? "

|Ștefan: Te aștept la 8 fix, la cafeneaua din colț!

Îmi închide telefonul, iar eu din cauza emoțiilor scap fructele pe jos. Nu știam ce să fac sau încotro să merg. Am uitat cu totul de frunte și m-am dus direct acasă la. Nu știu ce era cu mine, dar parcă cineva mă îndemna: " Du-te! Du-te! M-am pregătit și am mers la cafenea. El era deja acolo, când mă vede zâmbește și îmi face semn să merg să mă așez. Nu știam ce avea de gând sau ce vrea de la mine, știam doar că îmi părea extrem de insuportabil, se juca mereu cu emoțiile mele. Imediat cum mă așez el îmi vorbește:

- Vreau să discutăm ceva foarte important!

- Ce e așa important?

- Vreau să fim împreună!

- Cee!? îi spun ridicând o sprânceană

- Vreau să fim...

- Daa! Încă un trofeu pentru tine!

- Da... o să te convingi cu timpul

- Mă îndoiesc de asta...

- O să-ți readuc acel zâmbet! îmi spune el încrezător

- Mă faci să râd! El e demult pierdut...

- Îți pun eu un zâmbet nou!

- Wow! Ești așa sigur pe tine! îi spun ironică

- Am destule motive să fiu!

- Mda... Cum să nu...

Mă ridic să plec, dar el continuă:

- Ai să vezi ce fel de om sunt!

- Cum să nu...

- Dar la muncă o să ne purtăm normal!

- Vai! Câte pretenții ai... îi răspund în timp ce mă îndepărtez de el

Ajung acasă. Acum îmi părea mai arogant ca oricând, aveam senzația că vrea să se joace cu emoțiile mele de aproape. " Cine se crede? " Dar nu știu de ce n-am putut să spun "nu" acestei propuneri, era clar un nou joc de-al lui. Eram atât de curioasă cât de departe poate ajunge " Nu are ce să se întâmple atâta timp cât nu îi pic în "plasă" . Eram totuși încrezătoare, chiar dacă aveam sufletul " în genunchi". Încercam să nu cred nimic, dar inima îmi tânjește după puțină fericire, chiar dacă ar fi durat puțin, măcar îi simțeam gustul.

La muncă totul era obișnuit, chiar n-a glumit când a zis că vrea să pară totul normal, deși speram să-mi de-a un semn prin care să înțeleg că tot ce-a zis n-au fost doar vorbe în vânt.