Adrinette (Obstacolele iubirii)

28 - Înapoi acasa

Marinette pov
Adrien mă ia pe sus și mă duce în camera. 
Ad: Ești bine? Nu ti-a făcut nimic?
Eu: Nu. Sunt bine. Cum a putut sa facă așa ceva? El știe ca sunt numai a ta.
Ad: O, Mari! Nu știu. Toți care sunt în preajma ta de iubesc. Ești frumoasa, minunata, inteligenta, gingașă, prietenoasa, creativa. Ai toate calitățile. 
Eu: Împiedicată. 
Ad: Nu mai spune asta! Mă superi. Ești împiedicată mea!
Încep sa rad.
Eu: Putem merge acasă? 
Ad: Da. Mergem azi. Nu mai stam aici. Trebuie sa te recuperezi și sa mergi acasă!
Eu: Ok. Știi ca te iubesc și nu te-as trăda nu?
Ad: Normal. Și eu la fel!!!
Zice și se aproprie sa mă sărute. Mă sărută pe buze iar eu îi răspund la sărut. 
Eu: Ne facem bagajele?
Ad: Adică fac bagajele!
Eu: Cum adică!?
Ad: Adică n-ai sa te miști de aici, da?
Eu: Da, sefu. *mintind*
Doar ce credeati? O sa-l las sa facă singur? În niciun caz.
Se duce în cealaltă camera sa-i anunțe pe porumbei. Cred ca nesimțitul de Tyler a plecat înainte. Oricum nu vreau sa-l mai văd! Îl urăsc! 
Mă ridic ușor din pat, iau hainele ramase de pe pat, cam astea sunt, telefonul mi-l bag în buzunar (după ce mă schimb), iau tot ce am lăsat pe acolo și ce mai trebuie și le bag în valize. Cred ca am terminat! A! Telefonul lui Adrien! Îl iau în buzunarul meu și mă ridic chiar vine Adrien în camera.
Ad: Ce faci? De ce te-ai ridicat?
Eu: Am făcut eu bagajele! *mandra pe mine*
Ad: Eu ti-am zis altceva. Chiar ca ești încăpățânata!
Vine și mă ajuta sa merg. După ce coboram scările, ne îndreptăm spre mașină. Alya și Nino deja erau acolo.
Mă așează pe locul pasagerului. Mă așez mai bine. Pleacă după valize, se întoarce cu ele. Le baga în portbagaj.
Eu: Tu vei conduce? 
Ad: Dap. Ce este? Vreo problema? 
Se apropie de mine încet ajungând cu fata lui lângă ea.
Mă apropii și eu, îl dau în spate și fără sa am timp sa acționez, îmi fura un sărut. 
Eu: Hei! Ce șmecher ești! Furator  de săruturi!
Ad: Da. Care i-a furat un sărut, ca-l bat!
Eu: Adrien! *tip eu la el*
Ad: Bine, bine. Am glumit!
Se aseaza în scaunul șoferului, își pune centra și pornește. 
După o ora ajungem.
În sfârșit acasă! Adrien mă ia în brațe și mă duce în casa.
Nu mai spune nimic și pleacă.
Eu mă ridic și mă uit la ceas. Este ora 18:19.
Eu: Tikki, am ajung!
T: Uraaa! *bucuroasa*
Eu: Cred ca o sa mai schițez ceva. T: Sa nu uiți de patrula de noapte cu Motan Noir!
Eu: Asa-i. O, nu ce mă fac? Am piciorul luxat, cum o sa merg?
T: Te descurci tu!
Eu: Așa este. Nu e atât de grav!
Încep sa desenez și după 15 minute termin. Chiar mi-a ieșit!
Mă pun în pat și adorm.
Trrrr trrrr
Alarma nesuferita! Mă enervează! As arunca telefonul in partea cealaltă a Parusului, doar ca sa nu-l mai aud. Mă ridic din pat.
Eu: Tikki, transformarea!
Mă transform în buburuza și ies pe fereastra. Îmi iau yoyo-ul si-l arunc pana ce ajung pe Turnul Effelle. 
MN: Bună My Lady! 
Eu: Bună motan!
MN: Patrulam?
Eu: Da. De ce atât de repede?!
MN: Ok. Mai stăm. Vino lângă mine!
Eu: Okkkk.
Fac câțiva pași și mă strâmb de durere căci mă doare piciorul. Sper ca motan nu m-a văzut! 
Mă uit la el, o nu m-a văzut! 
MN: Ce ai pățit bugabu?
Eu: Ăăămmm...nimic. 
MN: Nu mă poți minți! Ce ai făcut? 
O, nu! Ce o sa-i zic? Ce?
Eu: Am căzut de la o inaltime destul de mare și m-am trezit cu piciorul luxat! Daaa.
MN: Bine. Sa zicem ca așa a fost.
Eu: Hai sa mergem!
*schimbătoare de subiect*
MN: Bine. 
Se uita ciudat la mine.
Patrulam peste tot și când sa ajungem la turn. Mă dezechilibrez și cad.
Când aștept sa fac contactul cu pământul Motan Noir mă prinde. Eu: Mulțumesc.
MN: Cu plăcere. Ce se întâmplă? Ești obosita?
Eu: Nu. Doar ca mi-am pierdut echilibrul.
MN: Bine. 
Mă pun pe picioare și plec lasandu-l pe motan cu multe întrebări.
Mă detransform și mă pun în pat. Adorm instant.