Inimi Rănite.

Capitolul 11

     Emma

        Plânsetul micuței mele, mă trezește din somn. Hainele imi sunt iar ude din cauza coșmarurilor ce mă însoțesc în fiecare noapte. Doar că, de această dată nu a mai fost atât de rău. Am avut un moment în care m-am simțit în siguranță, mă simțeam protejată.

        Mă schimb repede și merg la Alexa să o alăptez. E bine măcar că nu am deranjat-o cu țipetele mele, sau așa sper. Cât timp am fost internată, veneau asistentele speriate în salon, crezând că am pățit ceva. Atunci am aflat că urlu în somn. Sper că Alex nu m-a auzit. Chiar nu am puterea să-i explic adevăratul motivul al coșmarurilor mele. Imi este frică să nu-și formeze o părere greșită despre mine și-n același timp, imi este rușine de faptul că am fost slabă și nu am reușit să scap de acel demon.

         Când Alexa se liniștește, o așez  înapoi in pătuțul ei și încerc să mă afund iar în lumea viselor, doar că nu mai reușesc. Mintea imi zboară în mii de direcții, iar acest lucru nu mă ajută deloc.

         Imi fac un duș rapid, să scap de mirosul de transpirație care mi s-a impregnat în piele și mă schimb intr-o pereche de pijamale înflorate. Mâine va trebui să-i mulțumesc, iar, lui Alex că s-a gândit să-mi cumpere și haine.  Datorită lui, nu sunt nevoită să port aceleași lucruri zilnic.

      Cobor in bucătărie, în cea mai mare liniște, în dorința de a nu trezi pe cineva și merg la dulap să iau cele necesare, să-mi fac un ceai. Chiar am nevoie să beau un ceai, pentru a mă liniști.

        Când băutura mea e gata, încep să o savurez încercând să las în urmă toate gândurile negative și să mă gândesc la faptul că acum am pentru ce să trăiesc, să fiu fericită.

       Datorită lui Alex, eu și copilașul meu suntem in siguranță. Trecutul nu mă mai poate ajunge din urmă, nu mă mai poate afecta. Chiar dacă îmi este foarte greu să uit toate acele momentele groaznice prin care am trecut, e timpul să o iau de la capăt.

       Stând, pierdută în gânduri, nici nu mi-am dat seama că mai este cineva în bucătărie, până în momentul în care i-am auzit vocea lui Alex.

      — Nici tu nu ai somn? Mă întreabă somnoros, iar eu m-am speriat, scăpând cana din mână, spărgându-se în mii de bucăți. Mă aplec repede să strâng cioburile de pe jos și din neatenție, mă tai destul de adânc la mână. Sângele începe să-și facă repede apariția, colorându-mi mâna, iar starea de panică și-a făcut iar apariția.

    FLASH BACK

             — Ce gătești iar? Mi se adresează Vlad pe un ton certăreț. Nu ți-am spus că nu ai voie să ieși din cameră până nu-ți spun eu? Țipă la mine, bătând cu pumnul în masă.

                — Imi cer scuze, spun cu vocea tremurândă, încercând să nu plâng. Îmi era foame și am vrut să-mi gătesc ceva, ii răspund ținând capul plecat. Mă simțeam exact ca un copil neascultător, care este certat de părinți după ce a făcut o boacănă. Și chiar dacă știam că nu am greșit cu nimic, imi era mult prea frică de ce-ar putea să-mi facă iar. În această lună de când sunt aici, m-a abuzat sexual, de câte ori avea chef și-n același timp râdea de mine, că sunt mult prea slabă să-i fac față. Și are dreptate... i-am plănuit moartea-n gând de-atâtea ori..., dar de fiecare dată când eram  aproape să-mi pun planul în aplicare, făcea în așa fel încât tot eu ajungeam să fiu cea rănită.

                    — Nu se va mai întâmpla, îi spun tremurând, lăsând cuțitul jos și încercând să trec pe lângă el pentru a merge în cameră.