Inimi Rănite.

Capitolul 25

       Alex

         In sfârșit am ajuns și eu acasă! Am fost externat acum o săptămână, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să trec pe la firmă, să văd cum au decurs lucrurile pe acolo în lipsa mea. Nu spun că nu am încredere în angajații sau în prietenul meu, dar vreau să văd cu ochii mei cum decurg lucrurile.

          Mi-a ajuns că am stat o săptămână în spital, fără să pot face nimic. Mă simțeam neputincios, iar acest lucru mă termina psihic, pentru că fizic eram terminat. Acel individ a avut grijă să mă rănească destul de rău, intenția lui fiind destul de vizibilă. Își dorea să mor, să scape de mine, iar acum eu am de tras. Nenorocitul de Vlad! Se pare că nu se lasă, până nu-și duce planul la bun sfârșit. Dar cum nu i-am dat în acea seară satisfacția de-a muri, nu-i voi face niciodată pe plac.

       Chiar dacă îmi doream ca-n tot acest timp, cât am fost internat, s-o am pe Emma alături, am preferat să tac, să-i ascund adevărul. Sper că atunci când va afla să mă ierte, dar nu-mi doream s-o pun în pericol. Iar dacă afla ceea ce s-a întâmplat, cu siguranță lua primul avion și venea în țară să-mi fie alături, iar eu nu puteam permite asta.

        Azi am auzit prin firmă cum angajații vorbeau despre marele politician, candidat pentru funcția de primar al capitalei, Vlad Drăcescu. Spuneau că astăzi are un proces în desfășurare la tribunal. Se pare că o femeie destul de curajoasă și-A permis să-l filmeze și să-l pună pe rețelele de socializare. Acesta a recunoscut toate faptele, iar datorită afirmațiilor lui s-au făcut mai multe arestări, printre care se află și șeful poliției. Dar ceea ce mă bucură, este că în sfârșit i se va face Emmei dreptate și nu va mai fi nevoie să stea departe de mine, se va putea întoarce acasă, unde vom fi fericiți cu adevărat. Va trebui să-i mulțumesc acelei femei că a scăpat-o pe Emma de acel individ și nu va mai trebui să se pună ea în pericol, deoarece sunt sigur că asta-și dorea. Pentru a-l elimina, trebuia să-și pună pielea la bătaie, iar eu nu aș fi permis niciodată asta.

      — Iar ai căzut pe gânduri? Întreabă Alice, oferindu-mi ceașca de cafea. Ți-am spus să nu te mai consumi degeaba, îmi zâmbește drăgăstos și se așează pe scaunul de lângă mine.

      — Știu, dar...., nu apuc să-mi termin propoziția pentru că se aude deschizând ușa de la intrare. Mă ridicând repede de pe scaun și mă îndrept spre sursa zgomotului. Oare cine ar putea fi la ora asta?

     — Alex, îmi aud numele, rostit de vocea de care-mi era teribil de dor. Îmi scutur capul confuz, cu gândul că am început să am halucinații, vedenii, sau cum naiba s-or numi, pentru că am impresia că-i aud vocea Emmei. Oare îmi este atât de dor de ea, încât am început să-i aud în permanență vocea? Mai fac un pas și-mi aud iar numele, iar eu îmi dau o palmă, să mă asigur că nu visez. Au, a durut, îmi spun mintal, deci nu visez. Tot ce se întâmplă, este real. Când ajung în dreptul acesteia, simt cum îmi fuge pământul de sub picioare de emoțiile revederii. Se pare că nu visez, este real, Emma este aici, în fața mea. Rămân blocat și nu mă pot mișca, de parcă cineva m-a țintuit în cuie, iar singurul cuvânt pe care reușesc să-l scot m-ai mult ca o întrebare decât ca  pe o confirmare a faptului că ceea ce văd este real și nu este o iluzie de-a mea.

       — Emma? Șocul mi se citește în voce, dar cred că și fața mea sugerează același lucru, sunt uimit, șocat, ceea ce-o amuză pe aceasta.

     — Nu te bucuri să mă vezi? Întreabă amuzată, ridicând sugestiv din sprînceană. Te uiți la mine atât de speriat, de zici c-ai văzut o fantomă. Nu ți-a fost dor de mine? Ridică mâinile în aer, făcându-mi semn să mă apropii.

     — Nu pot să cred că ești chiar tu, spun izbucnind în râs și o iau în brațe, învârtindu-mă cu ea fericit prin cameră, nevenindu-mi să cred că ceea ce trăiesc este adevărat. Mă opresc din învârtit, simțind cum mă ia amețeala și ne lipim frunțile, privind-o cu dragoste și fără să mai aștept vreo secundă, îi devorez buzele  dulci. În acest sărut îmi pun tot dorul, dragostea, iubire, pasiunea și tot ce e frumos pe lumea asta. Mi-a fost atât de dor de buzele, atingerea, vocea, ce mai, îmi era dor de ea. O iubesc atât de mult, încât aș lipi-o de mine și n-aș mai lăsa-o să plece niciodată. Când ne desprindem din sărut, ne privim, încă uimiți de faptul că sunt împreună cu adevărat, că nu va mai sta nimeni și nimic în calea fericirii noastre.