Capitolul 13

770 77 43
                                    

      Alex

         Azi de dimineață, m-a sunat Marius să mă anunțe că avem o ședință urgentă cu noul client. Va trebui să-i arăt proiectul și să vedem dacă mai dorește alte modificari, să ne putem apuca de construcție.

          Când am intrat in firmă, am realizat că mi-am uitat dosarul cu proiectul acasă. Așa că am fost nevoit să mă întorc după el.

         Intrând pe ușă, am rămas blocat când am văzut-o pe Emma împreună cu Daniela. Ce naiba s-a întâmplat în lipsa mea? Cum este posibil ca cele două să se înțeleagă? Oare i-a spus Emmei ceva greșit? Sper că nu i-a spus nimic  care s-o facă pe Emma să se îndepărteze de mine.

         În momentul în care Emma mi-a vorbit pe un ton drăgăstos, mi-am dat seama că are un plan, așa că am intrat în jocul ei; iar rezultatul acesteia, mi-a plăcut enorm de mult și nu voi regreta niciodată că am acceptat ideea ei.

        Când Emma și-a pus mâinile în jurul gâtului meu, simțeam că plutesc.  Simțeam cum corpul meu răspunde la fiecare atingere de-a ei, cum acea vietate din stomacul a început să facă tumbe, sărind dintr-o parte-n alta. Iar în momentul în care m-a sărutat, am crezut că visez. Acel sărut dulce, parcă desprins din rai, m-a făcut să uit de tot și de toate. Am simțit pentru prima oară că trăiesc cu adevărat. A fost cel mai plăcut sentiment trăit de mine, în toată viața mea.

          Iar în momentul în care și-a cerut scuze pentru acel sărut, care m-a dus pe cele mai înalte culmi, i-am spus "în glumă " că l-aș mai repeta. Chiar dacă ea a gustat gluma, asta nu înseamnă că nu mi-aș dori să se repete momentul de azi. Cred că o voi invita pe Daniela mai des, dacă voi avea parte de atenția Emmei într-un mod mai special. Am și uitat de ce am venit acasă. Dacă nu-mi amintea Emma scopul pentru care m-am intors acasă, cu siguranță rămâneam să-mi petrec timpul cu ea. Această femeie mă înnebunește, mă face să mă izolez de ceilalți, doar să-mi petrec cât mai mult timp cu ea.

         Ședința cu noul client a decurs perfect, acesta a fost încântat de ceea ce i-am prezentat, iar de mâine ne vom apuca de construcție. Sper că totul va ieși bine și nu va fi nevoie de prezența mea. Chiar vreau să-mi petrec cât mai mult timp în prezența familiei mele.

        Pământul către Alex, spune Marius amuzat făcându-mi semn cu mâna, pentru a-mi atrage atenția. Pe ce planetă ai aterizat, iar? Lasă-mă să ghicesc, Emma, rrând cu poftă și-mi face cu ochiul. Chiar te-a prins bine fata asta, în mreaja ei. Când ai de gând să mi-o prezinți? Chiar sunt curios să văd ce hram poartă, din moment ce ai devenit dependent de ea.

       — Încet, încet, îi spun râzând și-i fac semn să se oprească. Dacă vei turui așa, nu voi putea să-ți răspund la toate intrebarile odată. Dar ca să-ți  răspund: la majoritatea întrebărilor,  răspunsul e DA. Este vorba de Emma. Și dacă ești atât de nerăbdător s-o cunoști, poți veni în seara asta la noi, să vă fac cunoștință. Ce spui?

      — Mai întrebi? Hai să mergem, îmi spune încântat și îmi pune mâna pe umăr, îndrumându-mă spre ieșire.

         Când am intrat in casă cu minunatul meu prieten, am fost întâmpinați de-o Emma zâmbitoare, care se pregătea să meargă în propria ei cameră.

       — Mamă, ma-mă, spune Marius salivând. Nu mă așteptam să fii chiar atât de frumoasă, spune serios uitând să-și mai mute privirea de la ea, ceea ce mă enervează. Îmi vine să-i dau una după ceafă, să-și revină la normal, să nu mai saliveze la ea, ca la o bucată de carne. Eu sunt Marius, cel mai bun prieten al acestui individ, i se adresează acesteia cu un zâmbet idiot pe față și-i sărută respectuos mâna. Pe o asemenea frumusețe, până și eu aș fi invitat-o să locuiască cu mine în casă, păcat că sunt luat și iubita mea ar fi geloasă, continuă cu prostiile lui și aceasta izbucnește în râs.

Inimi Rănite. Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum