Inimi Rănite.

Capitolul 32

      Emma

      — Doamna Popescu, sunteți pregătită pentru întreruperea de sarcină? Ne întrerupe medicul privindu-mă cu regret. Da, i-am cerut să mă ajute să scap de copil. Știu că este ceva greșit, dar aceasta este singura modalitate prin care îmi pot recupera fetele. Sunt conștientă că Alex nu mă va ierta niciodată pentru fapta mea, dar sunt legată de mâini și de picioare în acest moment, doar așa îmi voi recupera copii și nu pot risca.

       — Tu chiar ai vorbit serios? Urlă Alex deranjat. Tu chiar vrei să renunți la tot? Atât de mult mă urăști? Nu vrei nici măcar să păstrezi rodul iubirii noastre? Cum doamne iartă-mă ai avut tăria să păstrezi un copil rezultat în urma unui viol și pe acest copil care a rezultat în urma iubirii noastre, vrei să-l omori? Îmi spune pe un ton ridicat și se învârte prin cameră, trecându-și agitat mâinile prin păr, iar lacrimile de durere îi braăzdează fața. Îmi pare rău că am ajuns să te iubesc, am crezut că ești altfel, te credeam specială, spune râzând nervos. Dar astăzi am înțeles că m-am înșelat in privința ta, mă privește cu ură, iar eu simt cum mor pe interior, simt cum mă sting cu fiecare cuvânt pe care mi-l adresează, dar cel mai mult mă rănește privirea lui care cu puțin timp în urmă era plină de dragoste, acum e plină de durere, de ură. Mă urăște, și nu-l condamn. Îi merit ura, merit să mă trateze cu indiferență și să nu mai privească în urmă, merit să mă urască cu toată ființa lui. Cine a spus că de la dragoste la ură nu este decât un pas, nu s-a înșelat; pentru că eu observ pe propria piele schimbarea din sufletul soțului meu, sufletul meu pereche. Și chiar dacă mi se rupe sufletul, văzându-l în suferință, nu pot face nimic să-l fac să înțeleagă ceea ce sunt nevoită să fac. Il iubesc enorm de mult, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi pun copii în pericol pentru iubirea noastră. Dacă ne este sortit să fim împreună, vom fi. Pufnește nervos când vede că nu spun nimic și dă din cap, semn că a înțeles ce are de făcut. Îți voi respecta decizia, îi întâlnesc privirea plină de durere, azi vom divorța, iși continuă fraza, iar eu simt cum lumea mea se prăbușește, inima începe iar să-mi sângereze, dar trebuie să fiu puternică pentru fetițele mele, trebuie.

      — Bine, răspund cu jumătate de gură, adu-mi actele să le semnez, să terminăm odată cu asta, îi transmit cu lacrimi în ochi și mă îndrept spre ieșire. Sunt pregătită pentru întreruperea de sarcină, mă adresez medicului care nu face altceva decât să mă aprobe înclinînd din cap și ne îndreptăm spre cabinetul acestuia, unde va avea loc intervenția.

                          ***

         — Vă mulțumesc domnule că ați fost de acord cu această intervenție, mă adresez medicului având lacrimi în ochi. Chiar dacă îmi doream acest copil, mai importante sunt fiicele mele, nu puteam risca să le pierd.

      — Mergeți să vă odihniți, imi recomandă medicul, iar eu ii zâmbesc slab. Va fi bine, mă încurajează acesta, iar eu doar aprob din cap, fără să mai schițez ceva, ieșind din cabinetul medical.

      Când intru în salon, sunt întîmpinată de un Alex încruntat, care mă privește dureros de urât. Dacă până în acest moment în privirea lui vedeam iubire, aceasta s-a evaporat, lăsându-i loc dezamăgiri și durerii, determinându-l să mă urască. Și culmea, nu-l pot condamna. Nici eu nu sunt mândră de ceea ce am făcut, dar era absolut necesar.

     — Eu am semnat deja. Acum e rândul tău, mă îndeamnă, aruncându-mi pe pat actele de divorț, evitându-mi privirea.

    — Alex, eu...

    — Semnează-le naiba odată, ridică tonul nervos, ceea ce mă face să tresar. Niciodată nu l-am văzut așa. Semnează actele să ies cât mai repede din viața ta, nu vreau să te mai văd niciodată, îmi spune printre dinți, având maxilarul încordat. Ceea ce a fost între noi, nu trebuia să se întâmple niciodată. M-am îndrăgostit că un prost, iar asta a fost răsplata mea.