Inimi Rănite.

Capitolul 22

       Emma

          A trecut deja o săptămână de când am depus plângerea. Exact cum am bănuit, dovezile au dispărut deja, fără să se ia vreo măsură împotriva acestuia. De aceea va trebui să mă ocup personal de domnul Vlad. Mai ales că acum, vrea să candideze ca primar. Nu pot permite așa ceva, nu-l pot lăsa să aibă și mai multă putere. Alegerile locale vor avea loc în două săptămâni, iar eu am la dispoziție tot atâta timp să-l demasc; atât pe el, cât și pe ajutoarele lui. Dar pentru a face asta, am nevoie de un plan.

      — Bună Rebeca, scuză-mă că te sun așa devreme. Sper că nu am deranjat.

     — Stai linistită, nu m-ai deranjat. Cu ce te pot ajuta?

      — Am aflat că Matei își serbează ziua. Iubitul tău, Octavian, mi se poate alătura la petrecere? Având în vedere că este polițist, se poate da, drept iubitul meu; așa voi scăpa nevătămată din acel loc, și-mi pot duce planul la bun sfârșit. Asta, dacă nu te deranjează, bineînțeles! Promit că nu mă dau la el, o asigur zâmbind și o aud pufnind.

       — Asta să fie problema, spune aceasta, oarecum deranjată de replica mea. Emma, tu ești sigură de asta? Adică, ești sigură că vrei să te arunci in gura lupului?

        — Dacă nu fac acum asta, nu se va ivi prea curând o astfel de ocazie. Iar până când acel individ nu va fi închis, eu nu voi putea dormi liniștită  noaptea. Mereu voi sta cu frică, mă voi gândi ce membru al familiei mele urmează să fie lovit de furia sa. Ai văzut ce a pățit Alex. Nu pot permite să i se mai întâmple ceva cuiva drag. Vreau să-mi fac cât mai curând dreptate. Deci, da, sunt sigură. Mă poți ajuta?

       — Cu cea mai mare plăcere. Voi vorbi cu Octavian. Când va fi petrecerea?

      — Diseară, îi aduc la cunoștință, iar ea pufnește iar.

      — Ești nebună? Și acum mă anunți?

      — Scuze. Acum am primit și eu informația, mă scuz eu, iar ea oftează.

      — Bine atunci. Diseară, Octavian va fi la tine. E bine la ora opt?

     — E perfect. Mulțumesc frumos, pentru tot. Îți rămân datoare!

                            ***

         Este deja ora opt, și-l aștept pe Octavian să-și facă apariția. Știu că-mi asum un risc foarte mare, făcându-mi apariția. Dar prefer să apar acum, decât să-i dau șansa acelui psihopat, să-i mai facă vreun rău cuiva. Poate că sunt nebună, să apar în fața călăului meu, diavolul care mi-a răpit șase ani din viață, dar nu am încotro. Dacă nu fac asta acum, nu voi mai avea acest curaj niciodată.

         Când aud soneria, îmi încalț pantofii și-mi iau geanta, îndreptându-mă spre ieșire. În această noapte mi se va decide soarta. În această noapte ori voi scăpa cu viață și scap de acest monstru, care m-a făcut să trăiesc un adevărat coșmar, ori îmi voi găsi sfârșitul și acesta va scăpa iar. În această seară totul se va sfârși, sper că va fi așa cum am plănuit și-l voi face să plătească. Sper!

        — Bună Octavian, îi spun bărbatului brunet. Vă mulțumesc, că mă ajutați.

       — Atâta timp cât se va face dreptate, cu mare drag, îmi spune acesta zâmbind. Mi-a povestit Rebeca ce s-a întâmplat. Promit că voi face tot posibilul să te protejez. Mergem?

      — Mulțumesc. Da, să mergem.

           Ajungem în fața locului în care se ține petrecerea, iar starea de nervozitate ce mă cuprinde, devine din ce in ce mai accentuată. Trag aer în piept, încercând să-mi revin la normal, eșuând lamentabil, dar imi fac curaj și deschid cu mâna tremurândă ușa mașinii. Chiar dacă îmi este teamă, îmi fac curaj și cu ajutorul lui Octavian, care mă încurajează și-mi repetă într-una că nu sunt singură și că mă va proteja, îmi fac simțită prezența în local.