Oaia Pierduta

20. Cum oaia se integreaza in echipa: Latosii

Oaia tresari la latratul celor doi.
Se uita buimaca in jur insa nu deslusea nimic. Doar fata incordata a lui Negrila.
– Sunt aici! anunta acesta aparitia umbrelor.

Oaia se chinuia sa vada prin intuneric, dupa copaci. Distingea niste forme avansand amenintator si un marait grav, asa ca se trase prevazator impreuna cu cei doi camarazi, cu spatele la copac, in timp ce dulaii se strangeau tot mai aproape in jurul lor.

Erau Latosii!

Unul se desprinse din intuneric. Cu parul lung, jegarit, cu ochii sticlind prin negura noptii.
– Ati incalcat teritoriul nostru! Pregatiti-va sa platiti pentru asta!

Cei doi, Negila si Micutu', latrau de zor, dar nu aveau ce sa faca.
Va fi lupta!

Ai lui Latosu' toti, nu erau catei obisnuiti de oras, erau parca din alt taram, solizi si fiorosi, insa pastrand totusi un aer semet. Insa pe alocuri se vedea ca orasul i-a schimbat si si-a pus amprenta in viata lor facandu-i sa se adapteze noilor locuri.
Oaia se uita inmarmurita la ei si o senzatie de deja-vu de care nu putea scapa o racaia. Insa acum nu era momentul sa se piarda in visari. Cei sase dulai zdraveni, cu smocuri de par lipsa -„semne de buna purtare" pesemne de la diverse incaierari- incordati la maxim, erau gata sa sara la gatul lor.
Trebuia sa opreasca incaierarea ce urma sa aiba loc!
Insa cum?
Era doar o oaie.

***

In fata lor se inalta un monstru: o namila de caine cum nu mai vazuse pana acum, inalt, solid, pocit si cocosat, care afisa un ranjet amenintator tronand peste toti. In acest timp lacheii sai ii inconjurau, le dadeau tarcoale si se pregateau sa napusteasca asupra lor la cel mai mic semn al acestuia. Era pesemne capetenia Latosilor.

Negrila si Micutu s-au pus in fata Oii incercand sa o protejeze,
dar abia reuseau in fata haitei de sase salbatici ai lui Latosu'.
Era clar ca i-ar linsa imediat ce s-ar napusti. Nu aveau nici o sansa...

Liderul dadu tonul secundului.
– Uite Taioasule, vecinii nostrii au venit in vizita...
– Dar, la naiba Pletosule, nu au fost invitati...
– Si ce facem noi celor nepoliticosi, care vin neinvitati?
– Ii dam afara?
– Ii sfasiem?
– Ii rupem in doua?
– Crezi ca asa o sa tina minte?
– Asa o sa invete...
– sa nu mai calce pe aici Niciodata!

– Erau niste reguli clare de a nu depasi teritoriul, dar le-ati incalcat. Credeati ca ne puteti fraieri fara sa platiti pentru asta? spuse secundul intimidant.

Oaia se dadu inapoi. Negrila si Micutu' erau in fata ei incercand sa o protejeze.
Din cauza ei erau in situatia asta!
Din cauza ca ea nu s-a simtit bine la bar, Negrila si Micutu' au venit aici cu ea si acum erau in stituatia asta crancena. Urmau sa sfarseasca raniti grav in cel mai bun caz.
Urmau sa-si puna viata in pericol pentru ea...cu toate ca ea nu era nimic pentru ei...
Si nu putea face nimic...

Oaia inchise ochii si lua o decizie.
– Nu atacati ! striga si se puse in fata celor doi, tremurand.
Era randul ei! Va incerca la randul ei sa-si apere camarazii cu ultimele puteri.
Era vina ei ca incalcasera regulile si ajunsesera acolo. Si acum urmau sa sfarseasca aici, asa...
Nu avea de gand sa lase asta sa se intample.

– Ce oaie curajoasa! ranji Taiosu'. Cine esti tu? Esti noua?
– Te-ai pierdut de turma ta?
– Lasati-o in pace! striga Negrila.
– Micutii ii iau apararea, ce dragut!
Latosii se pregatira sa atace.

– Va dau orice! spuse oaia incercand sa traga de timp, singurul lucru pe care il putea face. Nu stiam ca e teritoriul vostru! Ei au venit aici din cauza mea. Nu-i raniti! Iertati-ne! Nu atacati!

Latosii se napustira si ii prinsera pe cei doi, trantindu-i si tintuindu-i la pamant.
– Spune-mi oaie, esti de-a lor? Faci parte din haita lor?
-...

– Nu atacati! repeta oaia. Latosii pareau ca vor sa stea la vorba. Daca e ceva de platit, spuneti cat! se ruga oaia tremurand, cu ochii inchisi de frica.
Va dau orice!

.
.
.
Din spaima noptii un sunet se desprinse si se auzi o voce venind de sus.
– Lapte!

Toti se oprira nedumeriti...
– Ai lapte? repeta vocea venind mai aproape de ea, adulmecand. Cine era? Cine facuse aceasta remarca neasteptata?

...cu toate astea toti se oprisera si asteptau comanda acestuia.
.
.
.
Lapte?! gandi oaia. Asta e o cerere neobisnuita din partea unei haite. Era o gluma? Cine spusese asta?

– Lapte! rasuna vocea din nou.
Oaia deschise ochii neincrezatoare. Oare liderul rostise asta? Liderul Latosilor? Latosu' in persoana?
Nu! Namila se dadu la o parte facandu-i loc unei siluete.
Era altcineva.

Statea acum in bataia felinarului, silueta desprinsa din umbra a comandantului.
Adevaratul lider al Latosilor!
Conducatorul acestei haite de monstrii, liderul cumplit fata de care toti se plecau capetele, era de fapt...

Aceeasi senzatie de deja-vu o cuprinse.

Va urma...