Cina a decurs bine, iar Carla şi Eric au reuşit în sfârşit să se apropie mai mult decât în ultimele luni.
A doua zi, mai exact Sâmbătă dimineaţa, cei doi au parcurs pe jos cele câteva străzi până la casa lui Vlad pentru a duce fetele acasă.
Caro se bucură să-şi vadă nepoţele gemene, Alexandra şi Cristina, dar cel mai mult o bucură că roşcăţica se joacă cu ele şi chiar râde cu gura până la urechi.
Micuţele îi înconjoară pe cei doi. De când o are pe Caro, Carla nu le mai aduce dulciuri, ca înainte, ci fructe sau jucării pentru că a conştientizat cât de importantă e o alimentaţie sănătoasă pentru un copil.— A fost totul în regulă? se interesează.
— Da, îi confirmă Timea. Nu am avut nici măcar o problemă cu niciuna.În mod surprinzător, micuţa nu s-a trezit plângând peste noapte ca şi până acum. A dormit pe canapeaua din camera fetiţelor, în cea alăturată dormitorului matrimonial. Carla nu pune la îndoială cuvintele cumnatei sale. A văzut ce mamă bună e şi nu are nicio îndoială că s-a comportat diferit cu Caro.
Totuşi, această situaţie o pune pe gânduri. Ce are diferit casa lor de cea a fratelui ei? Ce îi provoacă fetei coşmarurile şi ţipetele din fiecare noapte? Singura diferenţă e că, acasă, Caro doarme singură în cameră, în vreme ce aici le-a avut alături pe gemene. Pentru o clipă, femeia se gândeşte că e posibil să se fi simţit în siguranţă lângă nepoţelele ei, dar gândul nu e realist. Fetele au doi ani şi jumătate.Sărbători fericite, oameni frumoși! ^_^ Sper să fi avut un Crăciun liniștit și frumos.
CITEȘTI
Femeile din familia Day
Short StoryCu ce pot doi copii să vină la pachet? Când se numără păcatele? Cine plătește pentru trecut? Cine mai respiră la final?