Femeile din familia Day

17

— De când ştii?
— V-am văzut, murmură femeia speriată. La începutul lui Septembrie, în birou.
— Dumnezeule, Carla!

Se dezlipeşte de soţia lui şi-şi pune ambele mâini în cap. E exasperat şi nu are nicio intenţie să se calmeze.

Carla prinde barele metalice în mâini şi nu are curajul să se mai mişte. Deşi îi ajung până la şolduri, se îngrijorează. Câţi metri sunt până jos? Ar supravieţui unei căderi?

— M-am simţit ca ultimul om lunile astea, femeie! De ce dracu' n-ai putut să vorbeşti?
— Eric?

Lavinia e acum în mijlocul holului, plânsă şi vizibil speriată. Carla împietreşte când o zăreşte, iar Eric face stânga-împrejur.

— Dumnezeule! Am avut grijă de tine ca de propriul copil şi tu voiai să ne distrugi pe toţi!

După ce şi-a mărturisit oful, şi-a înfipt mâinile în gâtul ei, presând-o de perete. O să îi vină de hac o dată şi pentru totdeauna. Scuzele nu mai valorează nimic, la fel cum faptul că nu mai poate respira ca un om normal nu-l opreşte. Nici plânsul lui Caro, nici urletele femeii iubite nu mai au vreo importanţă. E, pur şi simplu, sătul de fata asta care a intenţionat de la bun început să le distrugă şi liniştea care le-a mai rămas. I-a trecut peste avansuri şi peste toate idioţeniile de dragul familiei, dar s-a terminat. Nu mai are de gând să-i permită şarpelui să trăiască.