Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
25. Poate de aceea mă răzvrătesc împotriva sa.
Nu m-am simțit niciodată prost pentru ceva ce eu am spus sau făcut, mereu mi-am asumat riscurile când acționam de capul meu, însă acum, după ce probabil l-am deranjat pe Shane cu încăpățânarea mea, da, am reușit să o fac și pe asta. Un vag sentiment de amărăciune se formează în capul pieptului meu și încerc din răsputeri să îl elimin și să-l arunc în cel mai îndepărtat colț al subconștientului meu, dar nu e cu putință.
După ce m-a lăsat să merg să mă schimb în liniște, m-a anunțat - sau mai bine zis strigat din bucătărie - că tatăl său ne-a chemat în biroul său, de data asta alături de celelalte echipe. Am ridicat pasiv din umeri și mi-am dat ochii peste cap atunci când m-a anunțat de convocarea tatălui său, mai ales din cauza faptului că știam că acesta nu are cum să mă vadă. Dar aparent, m-am pripit, căci la nici cinci secunde după reacția mea la fel de copilăroasă ca cea pe care am avut-o în fața lui, mi-a spus, pe un ton apăsat că știe că mă strâmb, și imediat după aceea am încetat. Eram uimită de cunoștiințele sale în ce-mi privește comportamentul, însă ceva din mine știa că el deja mi-a reperat fiecare mișcare, preferință sau obicei, ceea ce era destul de ciudat pentru mine. Băieții din liceu, cei alături de care vrei să îți petreci majoritatea timpului, nu sunt interesați de astfel de lucruri. Ei obișnuiesc să mintă în legătură cu lucrurile importante pentru fete - este valabilă și variabila, cred eu - prefăcându-se interesați doar pentru a-ți câștiga simpatia în timp ce, în mod evident, nu sunt câtuși de puțin interesați de lucrurile mărunte legate de fete sau de lucrurile preferate de ele, aici intervine Shane, izbindu-mi de pereți toate teoriile legate de băieți și bineînțeles, personalitatea sa. El e o enigmă de la cap la coadă și nu pot contesta acest gând, căci de fiecare dată când îmi închid ochii, văd amintirea vie ce continuă să se desfășoare în subconștientul meu ; ziua în care ne-am cunoscut, prima ceartă, primul gust amar în gură când îmi spusese să nu mă încred în nimeni, nici măcar în el, privirile aruncate pe furiș atunci când obișnuiam să pictez pentru a mă relaxa, ziua în care a venit la ușa apartamentului nostru însoțit de Adam și rănit, reacția lui în fața tatălui său, înjurăturile și expresia înnegurată de pe chipul său atunci când aflase că am fost la un pas de a fi împușcată mortal... și mai rămâne bucata aceea infirmă legată de trecutul său și al lui Adam. Știu că i-a fost greu să mi-o ofere pe tavă, fără să îi dau nimic la schimb - dacă ar fi să scoatem din discuție încrederea mea, căci o are, i-am dat-o fără ca măcar să știu când sau din ce motiv, și poate de aceea mă răzvrătesc împotriva sa, poate de aceea îl resping... pentru că știu că înaintea sa nu mai am niciun zid de apărare, absolut nimic, mă poate citi ca pe o carte deschisă, și detest asta. Detest că el poate să facă asta, iar eu nu.
Minutele au trecut ca prin vis după ce am închis ușa băii, probabil din cauză că mă gândeam la toate lucrurile prin care am trecut până acum în Academie, sau poate pentru că știam că eram blocată într-un vortex al cugetărilor și nici măcar nu avusesem voința necesară să mă opun. Aveam nevoie de câteva minute de liniște, pentru a mă înțelege pe mine, dar și pe el.
