Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
2
NU E CAZUL SĂ TE APRINZI AȘA.
Îmi aud pulsul în timpane, iar mâna care îmi esteținută captivă de către brunet mă arde, exact în acel loc în care pielea sa o presează pe a mea cu îndemânare, în așa fel încât să nu scap din strânsoarea sa, dar nici să nu mă rănească în vreun fel. Încerc să îmi controlez respirațiile, pentru a nu-i da de bănuit celui care mă târăște - la propriu - după el, faptul că încep să mă agit. Un mârâit înfundat îmi scapă printre buze de îndată ce nu mai sunt capabilă să îndur tratamentul rece pe care mi-l oferă și îmi smuncesc din impuls mâna dintr-a sa cu o mișcare bruscă și forțată, lucru care îl face să se oprească în mijlocul holului, ca trăsnit.
Își întoarce milimetric capul către mine, iar ochii săi poposesc într-ai mei, făcându-mă să îmi molfăi ofticată interiorul obrazului din pricina mustrării sale evidente din privire. Îmi arată printr-o simplă ocheadă faptul că gestul meu l-a deranjat, însă nu pare să aibă tendința de a mă apuca și mai strâns de încheietură, ba din contră - îmi dă răgazul să respir, măcar pentru câteva clipe, privindu-mă tăcut. Probabil și-o fi dat și el seama de cât de copleșită de situație eram.
Am expirat aerul ținut captiv în piept printre buzele tremurânde și mi-am înfășurat degetele în jurul încheieturii mâinii drepte, mângâind în anticipare urmele roșiatice lăsate de strânsoarea sa care chiar dacă nu fusese atât de aspră, tot a reușit să-mi lase urme, întrucât sunt destul de sensibilă din punctul ăsta de vedere. Câteva momente mai apoi, văzându-mi încruntarea gravă imprimată pe chip, făptașul și-a coborât cu lentoare privirea către opera sa de artă, iar când a realizat, a părut să se întunece la față de îndată ce și-a conștientizat propriile acțiuni, vreme în care eu îl priveam pe sub sprâncene, cu zvâc.
Și-a mărit ochii aproape insesizabil, însă nu a adaugat nimic. În schimb eu o fac.
— Dacă vrei să vin cu tine, mă poți ruga, nu trebuie să mă iei cu forța, că nu sunt din fier! scuip printre dinți, vădit înfuriată.
Rămâne rece la insinuarea mea plină de venin și își întoarce privirea, ignorându-mă total, cuprins parcă de o pâclă de gânduri ce nu îi permitea să îmi replice.
Ciudat, mormăi în sinea mea, privindu-l și mai intens decât o făcusem până atunci. Ceva la el era...
Tace.
Tac și eu.
Pufnesc obosită, realizând că acesta n-are să îmi ofere vreun răspuns în viitorul apropiat și îmi trag mâneca hainei mai jos pe încheietură pentru a-mi acoperi zona inflamată care continua să pulseze într-un ritm frustrant, făcându-mă să strâng din dinți pentru a nu-i spune tipului ăstuia vreo două de dulce.
