Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
3
NU CAUT OAMENI CARE SĂ SE SACRIFICE PENTRU MINE.
Sunetul produs de contactul dintre roțile trolerului meu și pavajul aflat înaintea casei mi-a despicat timpanele în două, pătrunzând adânc, până în miezul creierului, râcâindu-mă profund. Mi-am întors fulgerător privirea către brunet, ochindu-l pe sub sprâncene cum îmi trăgea bagajul de mâner cu o neglijență absolută, privind absent la tufele de trandafiri din grădină. Știam precis că admira ceea ce vedea. Așa și trebuia, mi-am zis în sinea mea. Tata a muncit mult la grădină pentru ca eu și mama să ne bucurăm de ea, munca sa merita să fie admirată de oricine trecea prin fața casei noastre.
Am pufnit incredulă atunci când am sesizat că ochii mei se umpluseră de lacrimi, blurându-mi imaginea, sperând că astfel aveam să fac lacrimile să dispară ca prin minune. Totuși, asta nu s-a întâmplat, iar durerea surdă din gât m-a făcut să revin puțin cu picioarele pe pământ. Simplul gând că aveam să plec de lângă cei dragi mă măcina pe dinăuntru și încercam din răsputeri să nu răbufnesc.
Ar fi fost cumplit. Și al naibii de jenant.
— Poți să fii mai atent cu ăla? l-am scornit, deranjată de nepăsarea sa, înghițindu-mi lacrimile până când am simțit că gâtul începea să mă doară îngrozitor. Privirea lui a picat de îndată pe chipul meu, iar o sprânceană i s-a arcuit pe frunte răzleață.
— Fetele astea... a mormăit ca pentru sine, părând deranjat de remarca mea. A trecut pe lângă mine pentru a ajunge la mașina parcată pe alee, la doi metri în fața noastră. A apăsat un buton de pe cheile negre și lucioase pe care le ținea în mână, iar mașina a scos un bipăit, pentru ca mai apoi portiera din spate să se deschidă de una singură. Mi-am împreunat mâinile în dreptul pieptului și mi-am dat ochii peste cap, iritată. Firește că avea așa ceva.
Mi-am lins anxioasă buzele, urmărindu-l cu privirea pe Blackwood. Nu voiam să mă cert cu el pentru pasivitatea sa față de toate lucrurile care îl înconjurau, asta pentru că nu puteam, deoarece abia ce mi-am luat la revedere de la părinții mei, abținându-mă din greu să nu vărs lacrimi amare în fața lor. Eram instabilă emoțional, iar felul de a fi al brunetului mă stârnea spre mai mult.
Spre mai multe lacrimi de jale, desigur!
M-am apropiat de mașină cu pași mici și nesiguri, privind în jur, pentru a vedea dacă nu cumva vecinii aveau atenția focusată asupra noastră. Mi-am primit răspunsul atunci când mi-am îndreptat privirea spre casa doamnei Maddox, iar perdeaua s-a mișcat din senin, cu toate că geamul nu era deschis pentru a presupune că aia a fost doar o briză ușoară de vânt.
Am pufnit, deloc surprinsă. Doamna Maddox era ca o cameră de luat vederi umană.
Brunetul și-a înclinat capul către locurile din față ale mașinii, făcându-mi semn să îl ocup pe unul dintre ele. Mi-am tras fermoarul hanoracului în sus, căci se făcuse puțin mai frig afară și începusem să îngheț, în special la mâini și la picioare. Am dat un ocol mașinii, pentru a ajunge la locul meu, însă prin spate, pentru a nu merge în aceeași direcție cu brunetul. Era prostesc, știu, căci într-un final tot lângă el aș fi ajuns, însă îmi doream să păstrez o oarecare distanță față de el, cât de mult puteam.
