Acțiune / Dragoste / Mister
_______
Azi, îngerii păzitori...
... au arme și cătușe.
❦︎
_______
Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege să dea crezare instinctelor sale, urmându-l pe băiatul cu ochi abisali în lumea lui necunoscută, știind că odată ce îl va urma, nimic nu va mai fi la fel.
Doar că viața pe care o va începe la renumita Academie Blackwood nu va fi nici pe departe una roz, așa cum ar fi crezut inițial. Caracterul complicat al celor doi bruneți pe care ajunge să-i considere baza ei, o va induce de multe ori în eroare, nedându-i șansa la prea multe cugetări sau precauții. Totuși, datorită caracterului său maleabil, reușește să treacă peste obstacolele ce-i apar în cale, ocolindu-le de parcă ar fi fost născută pentru a face asta.
Însă, un șir de evenimente ciudate, atacuri misterioase și sabotaje care se desfășoară în cuibul șerpilor în care a fost trasă fără voia sa, îi trezesc suspiciuni, iar firea ei, deloc una pașnică, o împinge de la spate să investigheze, în paralel cu sarcina care i-a fost trântită în brațe.
Doar că, atunci când ajunge să afle adevărul despre lucrurile bizare ce se petrec în Academie și cu cei care locuiesc în ea, descoperă că nimic și nimeni nu e ceea ce pare, nici măcar persoana ei.
Aparențele pot fi înșelătoare, dar ce faci atunci când propria ta persoană alege să creadă într-o fantasmă și nu în realitatea care poate fi văzută acum mai limpede ca niciodată?
_______
Stimat cititor,
Înainte de a începe povestea, îmi doresc să îți fac o scurtă precizare. Povestea poate fi una destul de clișeică, cu acțiuni mai mult sau mai puțin normale, însă, îmi doresc să îți zic că povestea Isabelei și a celor doi 'Woozi este personalizată după preferințele mele și nu a fost copiată sau preluată din altă parte.
Ar putea să îți placă. Sau ar putea să nu îți placă. Depinde de gusturile tale, însă, dacă ești în căutare de povești piperate și pline de acțiune, ai venit la locul potrivit!
Ar putea exista și câteva greșeli de ortografie și de exprimare, dar e în regulă, voi corecta atunci când voi simți nevoia să o fac.
Îți urez o lectură plăcută, cu toate că știu că nu este printre cele mai bune, însă dacă reușesc să scot un zâmbet de la tine,
sunt mai mult decât mulțumită.COPYRIGHT
Notă Autor : Toate drepturile îmi sunt rezervate mie, Ines Reed.
Conținutul poveștii este original bazat pe imaginația și gândurile mele.
Unele locații, denumiri ale unor lucruri neobișnuite sunt inventate de mine.Copyright © 2020 marblevenom // Ines Reed
All rights reserved.
NU UITAȚI CĂ ACADEMIA BLACKWOOD SE GĂSEȘTE ACUM ȘI PE GOODREADS. Aș aprecia tare mult o mică recenzie din partea celor care doresc să se limiteze doar la varianta de pe Wattpad.
CITEȘTI
Academia Blackwood
ActionLiniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea. Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...